Agenția de Mediu din Covasna recomandă oamenilor să nu meargă singuri în pădure, din cauza urșilor
Mihai Pop, șeful Compartimentului Biodiversitate și Protecția Naturii din cadrul APM Covasna, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că anul aceasta, din cauza temperaturilor ridicate, urșii sunt mai activi și coboară la marginea localităților după hrană.
Potrivit aceleiași surse, în perioada mai-iunie au avut loc zece atacuri ale urșilor în zonă asupra unor persoane sau animale. "Despre aceste cazuri avem noi cunoștință, dar sigur sunt mai multe", a exlicat inspectorul Mihai Pop.
Acesta recomandă oamenilor să nu umble singuri în pădure, să evite activitățile în timpul dimineții și serii în pădure și în zonele limitrofe. De asemenea, el recomandă ca proprietarii de stână să stabilească trasee care să păstreze o distanță de măcar 300 metri de la liziera pădurii, ciobanii să nu intervină asupra animalului care atacă stâna, iar localnicii să nu arunce deșeurile menajere în spatele caselor pentru a nu atrage urșii în apropierea gospodăriilor.
Potrivit lui Mihai Pop, în pădurile covăsnene trăiesc aproximativ 700-900 de urși. (Mediafax)