Agenția Națională Antidoping va distruge 420.000 de capsule de slăbit contaminate cu sibutramină. Astfel de pastile au fost folosite și de Adrian Mutu
Agenția Națională Antidoping va distruge 420.000 de capsule de slăbit contaminate cu sibutramină, astfel de pastile fiind folosite și de atacantul Adrian Mutu, care a fost suspendat nouă luni, în 2010, de Comitetul Olimpic Italian (CONI).
ANAD a anunțat, joi, într-un comunicat remis agenției MEDIAFAX, că pastilele de slăbit au fost reținute de inspectorii vamali din Timișoara, lotul fiind importat din China de o firmă locală.
„În urma analizelor efectuate produsului Capsula de Slăbit (loturile 090413 și 250413) de către Laboratorul de Control Doping din București a fost detectată sibutramina, substanță aflată pe lista substanțelor dopante cu grad mare de risc, anexă la Legea 104/2008 privind prevenirea și combaterea producerii și traficului ilicit de substanțe dopante cu grad mare de risc. Produsul a fost reținut în urma unui control efectuat la sfârșitul lunii septembrie de către inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Interior Timișoara și provenea din China de la Mianzhu DSM Trading Co.Ltd, Zundao Mianyhu, Sichuan Province. Cantitatea reținută este de 420.000 de capsule și a fost importată de SC Arp Farm SRL, cu sediul județul Timiș. Produsele urmează a fi expediate Agenției Naționale Anti-Doping pentru a fi distruse”, se precizează în comunicatul citat.
La 28 ianuarie 2010, Comitetul Olimpic Italian (CONI) anunța că atacantul Adrian Mutu, care în acea perioadă evolua la Fiorentina, a fost depistat pozitiv cu sibutramină, în urma unui test antidoping efectuat la 10 ianuarie, după meciul cu Bari, din campionatul Italiei. A doua zi, CONI preciza că Mutu a fost pozitiv și la controlul antipoding făcut după meciul cu Lazio, care a avut loc în 20 ianuarie, în Cupa Italiei, iar substanța interzisă a fost tot sibutramina.
Rodica Mutu, mama fotbalistului, a susținut că jucătorul a luat un medicament pentru slăbit, pe care ea îl uitase când l-a vizitat în Italia, iar pe prospectul acestuia nu scria că ar fi conținut sibutramină. De altfel, la tribunalul antidoping de la Roma din cadrul Comitetului Olimpic Italian (CONI) care a judecat cazul, strategia apărării lui Mutu s-a bazat pe faptul că pe prospectul medicamentului nu figura sibutramina și pe faptul că substanța nu îmbunătățește performanțele sportive. Cu toate acestea, la 19 aprilie 2010, Adrian Mutu a fost suspendat nouă luni de tribunalul antidoping.