Prima pagină » Știri » Agenție pentru promovarea produselor agroalimentare, înființată de Ministerul Agriculturii

Agenție pentru promovarea produselor agroalimentare, înființată de Ministerul Agriculturii

Agenție pentru promovarea produselor agroalimentare, înființată de Ministerul Agriculturii
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat miercuri că structura instituției pe care o conduce va fi modificată, iar până la 15 noiembrie va fi înființată Agenția Națională pentru Promovarea Produselor Agroalimentare, unde vor lucra șapte atașați agricoli.

„Sunt mai multe etape. Există un memorandum, pe care l-a inițiat Ministerul Economiei. Nu avem astăzi, din păcate, noțiunea de atașat agricol. Memorandumul respectiv prevede extinderea numărului de atașați pe care îi are Ministerul Economiei cu șapte, care vor fi practic în slujba Ministerului Agriculturii, în slujba agriculturii românești. Etapa a doua, care deja a demarat, este o ordonanță de urgență prin care introducem noțiunea de atașat agricol. După ce vom această noțiune, modificăm structura Ministerului Agriculturii, creăm Agenția Națională pentru Promovarea Produselor Agroalimentare în care aducem acești șapte atașați care sunt la Ministerul Economiei pe post de atașați agricoli”, a afirmat Constantin, la târgul Indagra 2015.

Potrivit acestuia, agenția va deveni funcțională după adoptarea legii parteneriatului public-privat.

„În momentul în care vom avea legea cu parteneriatul public-privat vom face această agenție, astfel încât oamenii de acolo să fie plătiți atât de stat cât și de cei care îi vedeți astăzi expozanți aici (la Indagra, n.r.) și care vor să-și promoveze produsele pe piețele terțe. Trebuie să-i motivăm pe cei care sunt atașați agricoli și e o idee care a plecat și de la mediul de afaceri. E un proiect la care eu țin foarte mult și chiar dacă nu avem legea cu parteneriatul public-privat, ne-am propus să modificăm structura Ministerului Agriculturii până pe 15 noiembrie să avem această agenție”, a spus Constantin.

În ceea ce privește selectarea atașaților agricoli, ministrul Agriculturii spune că vor fi organizate concursuri.

„Mi-aș dori să fie oameni care au deja experiență în minister dar care să-și poată pune în valoare această experiență în străinătate. Vor fi concursuri”, a mai spus Constantin.

Autor

Citește și