Agresorul de la Nana, condamnat definitiv la patru ani de închisoare

Agresorul de la Nana, condamnat definitiv la patru ani de închisoare
Publicat: 30/10/2014, 18:00

Decizia instanței a fost luată după ce Ștefan Fileață a renunțat la apelul pe care l-a depus împotriva sentinței Judecătoriei Târgu Jiu, care îl condamnase, în iunie, la patru ani de închisoare în dosarul în care a fost judecat pentru delapidare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Pe de altă parte, judecătorii Curții de Apel Craiova au admis apelul Parchetului la sentința din iunie și au modificat în parte decizia instanței de fond, reținând în sarcina inculpaților circumstanța agravantă că toți trei au participat împreună la comiterea infracțiunilor pentru care au fost judecați.

Fileață a fost obligat la plata sumei de 400 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare, lui fiindu-i scăzută din pedeapsa finală perioada de arest preventiv.

Sentința Curții de Apel Craiova este definitivă.

În 18 iunie, Ștefan Fileață a fost condamnat de Judecătoria Târgu Jiu la patru ani de închisoare în dosarul în care a fost judecat pentru delapidare alături de doi angajați ai Complexului Energetic Oltenia. Decizia a fost atacată cu apel de Fileață și de procurori.

În acest dosar, Ștefan Fileață a fost trimis în judecată alături de doi angajați ai Complexului Energetic Oltenia, Marin Vătuiu și Dan Liviu Popescu, după ce la începutul anului au fost implicați într-un furt de fier vechi de la cariera Peșteana.

Inculpații și-au recunoscut faptele de care au fost acuzați, magistrații de la Judecătoria Târgu Jiu condamnându-l pe Fileață la un an de închisoare pentru complicitate la delapidare. Bărbatul mai avea însă o condamnare cu suspendare de trei ani, decisă anul trecut, iar prin sentința Judecătoriei Târgu Jiu magistrații au contopit cele două pedepse în una de patru ani de închisoare.

Ștefan Fileață a fost arestat preventiv în 19 ianuarie, fiind eliberat în 14 martie, când judecătorii au dispus măsura controlului judiciar.

În luna mai, bărbatul, recidivist fiind, a agresat o femeie în timpul unei vizite electorale făcute de Elena Udrea în comuna Nana din județul Călărași, încălcând astfel condițiile eliberării sale. Din 14 mai, el este în arest preventiv în acest dosar.

Ștefan Fileață a fost, de asemenea, arestat pentru câteva săptămâni în vara anului 2012. El a fost reținut chiar în ziua alegerilor locale, la care a participat în calitate de candidat pentru funcția de primar al comunei Curcani, fiind acuzat că, împreună cu mai multe persoane, a distrus urnele pentru buletinele de vot în mai multe secții de votare din localitate. În urma scandalului, alegerile au fost reluate două săptămâni mai târziu, primar fiind ales Aurică Gazu, candidat din partea USL.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024. Finala Georgescu - Lasconi se conturează tot mai clar. Ultimele...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Controverse după moartea lui Silviu Prigoană: Copiii minori ar fi fost sedați de frații mai...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Gabriel Cotabiță, înmormântat fără fast, într-un cadru restrâns, similar cu ceremonia lui Silviu Prigoană
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Cercetătorii au reușit să recreeze sunetele dinozaurilor