Agresorul părinților lui Șerban Huidu a fost arestat

Publicat: 23 07. 2013, 20:30
Actualizat: 23 07. 2013, 23:27

Agresorul părinților lui Șerban Huidu a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, potrivit unei decizii luate marți de Judecătoria Sectorului 4, la propunerea anchetatorilor din acest caz, hotărârea putând fi însă atacată cu recurs la Tribunalul București.

Constantin Andrei Ștefan, în vârstă de 36 de ani, este acuzat de ultraj contra bunelor moravuri.

Surse din Poliție au declarat, pentru MEDIAFAX, că părinții lui Șerban Huidu sunt așteptați să dea declarații în acest caz și, eventual, să depună plângere și să prezinte certificatul medico-legal, situație în care agresorul ar putea fi acuzat și de loviri și alte violențe.

Părinții lui Șerban Huidu au fost internați, luni, la Spitalul de Urgență „Bagdasar-Arseni” din Capitală, după ce au fost agresați în resturantul propriu de Constantin Andrei Ștefan, tatăl jurnalistului având mai multe plăgi tăiate la față, la coloana cervicală și la o mână, iar mama fiind tratată ambulatoriu.

„Tatăl lui Huidu a fost adus la spital luni, la ora 16.30, și a fost internat cu plăgi tăiate la nivelul feței, coloanei cervicale și la deget. Starea lui era gravă, mai ales că avea hemoragie puternică.A fost operat. Acum este stabil, va mai rămâne internat probabil două-trei zile”, a declarat Anda Mihai, medic chirurgie plastică la „Bagdasar-Arseni”.

Mama lui Huidu a fost adusă la spital la ora 18.00, cu contuzii minore, și nu a fost internată în spital, potrivit sursei citate.

Agresiunea a avut loc luni după-amiază, la terasa care aparține tatălui lui Șerban Huidu și soției acestuia.

Potrivit polițiștilor, din cercetări a reieșit că agresorul, care era client al terasei, a refuzat să achite nota de plată și s-a luat la harță cu patronul Florin Huidu și cu soția acestuia. În timpul disputei, clientul, aflat în stare de ebrietate, a pus mâna pe o halbă și i-a lovit pe cei doi.

Florin Huidu are, de mai mulți ani, o terasă în cartierul Berceni din sectorul 4.