Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR) îl acuză pe ministrul Agriculturii, Decebal Traian Remeș, de "aroganță sfidătoare" și un discurs cu "accente inamice" la adresa fermierilor, solicitându-i acestuia să rectifice public unele afirmații făcute la începutul săptămânii.
"Domnul ministru a ținut să afirme repetat că cea mai mare carență a agricultorilor este nemunca, că seceta este o gogoașă pe care agricultorii o umflă pentru a justifica mâna întinsă la pomană (…), că cei care aduc în discuție necazurile agricultorilor sunt implicați politic, că laptele și mierea care vor veni de la buget sunt fără precdent și vor transforma agricultorii în niște boieri sadea", se arată într-un comunicat al Ligii.
Producătorii agricoli au calificat afirmațiile ministrului, făcute marți, în timpul unei emisiuni TV, drept arogante, sfidătoare și cu "accente inamice" la adresa fermierilor.
"Domnul ministru a avut o prestație, uneori răutăcioasă, uneori în afara fenomenului pe care îl aborda, sugerând lipsa de informație cu privire la ravagiile produse de seceta, dar, în mod categoric, cu accente inamice la adresa agricultorilor, față de care, ca și majoritatea dintre predecesorii săi, a început să adopte o atitudine arogantă sfidătoare", se spune în comunicat.
Reprezentanții LAPAR îi cer lui Remeș să se implice în rezolvarea unor probleme precum imposibilitatea agricultorilor de a contracta credite pentru culturile din toamnă, din cauza unei erori în elaborarea actului normativ, sau nedecontarea costurilor cu combustibilul utilizat la pomparea apei de irigat.
De asemenea, agricultorii afirmă că sunt județe în care nicio cerere de plată a despăgubirilor pentru culturile afectate de secetă nu a fost aprobată.
LAPAR precizează că așteaptă "cu multă nerăbdare" o rectificare publică a afirmațiilor ministrului. (Mediafax)