Airbag-uri pentru pasageri și dispozitive de plată prin card, posibile dotări standard pentru taxi

Publicat: 15 02. 2012, 11:22
Actualizat: 25 05. 2012, 10:44


Noile mașini pentru transportul în regim de taxi a persoanelor și mărfurilor vor trebui să aibă aer condiționat, airbag-uri pentru pasageri, GPS de monitorizare și dispozitivul de plată prin intermediul cardului bancar, potrivit unei proiect de act normativ al Ministerului Transporturilor.

Ministerul Transporturilor a supus dezbaterii publice, pe site-ul instituției, luni, normele de atestare profesională a șoferilor care efectuează transport de persoane în regim de taxi sau transport în regim de închiriere și agrearea autovehiculelor care efectuează transport în regim de taxi.

Agrearea autovehiculelor care efectuează transport în regim de taxi se realizează, la cerere, de către Regia Autonomă "Registrul Auto Român" (RAR), prin reprezentanțele sale teritoriale.

Potrivit proiectului, transportul de persoane în regim de taxi se agrează numai pentru autoturisme care au portiere în dreptul fiecărei banchete sau scaun pentru clienți, cu spațiu pentru transportului bagajelor de mână și care nu pot transporta mai mult de patru persoane, în afara șoferului.

Pentru transportul de mărfuri în regim de taxi se agrează numai autoutilitare a căror greutate nu depășește 3,5 tone.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro