AJUTOR. Guvernul va asigura persoanelor aflate în carantină 230 de lei de cazare și 70 de lei pentru mâncare
Executivul are pe ordinea de zi a ședinței de miercuri, care va începe la ora 17.00, un proiect de hotărâre care suplimentează bugetul Ministerului Sănătății. Proiectul include și măsuri pentru cei aflați în carantină, care vor primi 230 de lei pentru cazare și 70 de lei pentru mâncare.
Suplimentarea bugetului Ministerului va fi făcută din Fondul de rezervă bugetară.
De asemenea, proiectul stabilete şi cheltuielile aferente pentru fiecare persoană carantinată:
„a) alocaţia de cazare in valoare de 230 lei/zi , care include pe lângă costurile legate de asigurarea spatiului de locuit, costurile cu servicii de curătenie, servicii de spălătorie, produse de igienă personală, lenjerie, prosoape, protecţia bagajelor persoanelor şi a altor efecte personale ale acestora
– în situaţia în care persoana este cazată într-un centru de carantină pus la dispoziţie în mod gratuit, alocatia de cazare este in valoare de 50 de lei/zi, care include cheltuielile pentru serviciile de curăţenie, servicii de spălătorie, produse de igienă personală, lenjerie,prosoape, protecţia bagajelor şi a altor efecte personale ale acestora.
b )indemnizaţia de cazare, în cuantum de 70 lei/zi care include următoarele cheltuieli:
– cheltuieli cu hrană –3 mese/zi,servite în cameră, cu utilizarea tacâmurilor şi a veselei de unică folosinţă.
– cheltuieli cu apa –între 2-4 l/zi/persoană, cu utilizarea paharelor de unica folosinţă
– cheltuieli cu îmbrăcăminte corespunzătoare –câte 2 pijmale şi 2 perechi depapuci de unică folosinţă pentru toată perioada de carantinare”, arată proiectul de hotărâre.
În cazul în care persoana aflată în carantină necesită servicii de traducere, cheltuielile aferente acestora vor fi decontate, pe bază de documente justificative.
În situaţia în care persoana aflată în carantină necesită tratament pentru afecţiuni preexistente sau care pot apare în perioada de carantină, acestea se vor acorda în baza unor documente medicale de tipul:scrisoare medicală, reţetă, iar cheltuielile aferente acestora se vor deconta pe baza documentelor justificative.
Fondurile necesare pentru decontarea cheltuielilor se asigură prin transfer din bugetul Ministerului Sănătăţii, lunar, la solicitarea direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv şi a municipiului Bucureşti, pe baza unui borderou centralizator al documentelor, la sfârşitul perioadei de carantină.