Ajutorul anual acordat veteranilor, văduvelor și accidentaților de război ar putea crește

Publicat: 10 11. 2014, 16:56

Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice (MMFPSPV) a pus în dezbatere publică, luni, un proiect de hotărâre de guvern privind stabilirea cuantumului ajutorului anual pentru acoperirea unei părți din costul chiriei, energiei electrice și energiei termice pentru nevoi casnice, cuvenit veteranilor de război, văduvelor de război, precum și accidentaților de război în afara serviciului ordonat.

Documentul prevede majorarea cu 13 la sută a ajutorului acordat, de la 265 la 300 de lei.

În nota de fundamentare ce însoțește documentul se arată că 29.936 de persoane au beneficiat în 2013 de acest ajutor.

„Având în vedere prevederile legale menționate, cât și dificultățile cu care se confruntă această categorie de populație, prin proiectul alăturat de hotărâre a Guvernului se propune majorarea ajutorului anual de la 265 lei la 300 lei, cu 13 la sută mai mult față de nivelul aprobat în anul 2013. Această majorare este motivată de creșterea prețurilor la mărfurile nealimentare și la servicii în luna iulie 2014 față de luna iulie 2013”, se precizează în nota de fundamentare.

Inițiatorii proiectului de act normativ spun că, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică în buletinul de prețuri nr.7/2014, prețul la combustibili, gaze naturale și energie termică a crescut cu 9,5 la sută. Pentru serviciile de apă, canal, salubritate creșterea este de șase la sută, iar pentru chirii, de 1,9 la sută.

„Ajutorul anual are drept scop susținerea acestor persoane și acoperirea unei părți din costul chiriei, energiei electrice și energiei termice pentru nevoi casnice. De ajutorul anual va beneficia un număr total de 22.974 persoane, din care 21.749 persoane plătite de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, 631 persoane plătite de Ministerul Apărării Naționale, 593 persoane plătite de Ministerul Afacerilor Interne și o persoană plătită de Serviciul Român de Informații”, se mai arată în nota de fundamentare.

Plata ajutorului anual din bugetul Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice se efectuează de către casele de pensii publice.

Pentru plata acestui ajutor, în bugetul MMFPSPV pe 2014 este prevăzută suma de 8.700.000 lei, în cel al MApN sunt alocați 420.000 de lei, în cel al MAI, 267.000 de lei, iar în bugetul SRI, 300 de lei.

Proiectul de HG va fi în dezbatere publică până în 22 decembrie.