Noua tranșă de ajutor militar trimis de SUA Ucrainei a ajuns la graniță pentru a fi predate armatei ucrainene. Mai exact, la sfârşitul săptămânii trecute, „patru zboruri au sosit din Statele Unite în regiune, cu diverse echipamente”, a declarat un înalt responsabil din Departamentul american al Apărării, sub protecţia anonimatului, citat de AFP, scrie straitstimes.com.
De asemenea, un al cincilea zbor este aşteptat să sosească în următoarele 24 de ore, a mai spus sursa. Amintim că noua tranşă de 800 de milioane de dolari de ajutor militar pentru Ucraina a fost anunţată miercuri de preşedintele Joe Biden.
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a declarat că primul transport a sosit cu o rapiditate „fără precedent”, la doar 48 de ore de la semnarea ordinului de autorizare a transportului de arme.
El a spus mai departe că soldaţii desfăşuraţi pe flancul estic al NATO vor începe să antreneze militari ucraineni în manevrarea tunurilor M777 Howitzer, piese de artilerie de ultimă generaţie pe care Statele Unite au decis să le predea pentru prima dată armatei ucrainene. Antrenamentele vor avea loc în afara Ucrainei, iar militarii antrenați „vor fi trimişi înapoi în ţara lor pentru a-şi pregăti colegii”, a precizat Kirby.
El a adăugat că forţele ruse încep să simtă efectul sancţiunilor asupra aprovizionării lor cu armament, în special cu rachete ghidate, a indicat înaltul responsabil al Pentagonului. Sancţiunile „au avut un efect asupra capacităţii lui Putin de a se reaproviziona şi reechipa, în special în zona componentelor pentru unele dintre aceste sisteme şi a rachetelor sale ghidate de precizie”, a spus Kirby. El a adăugat că Rusia „depune eforturi să se aprovizioneze din propria lor industrie de apărare şi se întreabă cât de repede şi în ce măsură îşi pot creşte producţia de armament. Sancţiunile au un efect asupra capacităţii lor de a face asta”.
Cele mai moderne armamente folosesc cipuri electronice, produse în Taiwan şi Coreea de Sud, două ţări aliate ale Statelor Unite care au încetat să exporte aceste produse în Rusia, în conformitate cu sancţiunile americane.