Akzo Nobel a încheiat preluarea ICI, în cadrul unei tranzacții de 15,9 miliarde dolari

Publicat: 15 02. 2012, 11:42
Actualizat: 22 03. 2012, 05:44
Grupul olandez Akzo Nobel a încheiat achiziția companiei britanice Imperial Chemical Industries (ICI), pentru aproximativ opt miliarde de lire (15,9 miliarde de dolari), devenind astfel cel mai mare producător de vopsele la nivel mondial, transmite Reuters.

Grupul olandez Akzo Nobel a încheiat achiziția companiei britanice Imperial Chemical Industries (ICI), pentru aproximativ opt miliarde de lire (15,9 miliarde de dolari), devenind astfel cel mai mare producător de vopsele la nivel mondial, transmite Reuters. Grupul rezultat în urma preluării deține circa 15% din piața mondială a substanțelor de protecție a suprafețelor și este urmat de compania PPG-SigmaKalon, cu o cotă de aproximativ 10%.

Grupul a plătit suma necesară cu ajutorul câștigului obținut în urma vânzării diviziei de produse farmaceutice Organon BioSciences companiei americane Schering-Plough, pentru 11 miliarde de euro, tranzacție încheiată în luna noiembrie.

În cadrul unei tranzacții separate, compania germană Henkel va achiziționa diviziile ICI din domeniul adezivilor și al materialelor folosite în industria electronică, pentru 2,7 miliarde de lire.

Akzo Nobel fabrică produse pentru îngrijirea sănătății, materiale de protecție a suprafețelor, adezivi și alte produse chimice, în timp ce ICI produce materiale de protecție a suprafețelor, adezivi, polimeri și materiale utilizate în industria electronică.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro