Jurnalul intim al sauditului Abu Zubeida, dat publicității joi de Al Jazeera, arată de ce acest deținut de la Guantanamo era o persoană importantă pentru Al-Qaida, potrivit postului de televiziune cu transmisie prin satelit și cu sediul în Qatar, relatează AFP, potrivit Mediafax.
Cele șase caiete, scrise de fostul șef de operațiuni al Al-Qaida înainte de a fi capturat în 2002, citează nume din sfere înalte ale organizației teroriste, în care acesta se învârtea.
Ele constituie elemente pentru ca administrația americană să justifice încarcerea sa, fără inculpare sau proces, la Guantanamo, scrie postul de televiziune de limbă arabă.
Al Jazeera publică 112 pagini de documente „autentice”, pe care susține că le-a procurat în engleză de la un fost oficial american care a lucrat cu CIA și FBI.
La capturarea sa, în martie 2002, în timpul unui raid împotriva ascunzătorii sale în Pakistan, Zubeida a fost descris de purtătorul de cuvânt al Casei Albe de atunci, Ari Fleischer, drept un „recrutor terorist cheie, un planificator de operațiuni și un membru al cercului restrâns al lui Osama ben Laden”.
În fața unui tribunal militar în 2007, el a recunoscut „că este un inamic al Statelor Unite de când era mic'”.
CIA a recunoscut că Zubeida a fost supus tehnicii de simulare a înecului de 83 de ori într-o lună în timp ce se afla într-o închisoare secretă din Thailanda, precum și altor tehnici dure de interogare, înainte de a fi transferat la Guantanamo. El ar fi vorbit despre torturile sale în trei caiete completate ulterior, potrivit Al Jazeera.