Al Pacino, părăsit de iubită. „Nu îi place să cheltuiască bani. Nu mi-a cumpărat decât flori”

Publicat: 19 02. 2020, 20:09
Actualizat: 19 02. 2020, 21:49
Al Pacino-The Irishman-FACEBOOK

Actriţa israeliană Meital Dohan (40 de ani) a dezvăluit într-un interviu problema pe care o presupune diferenţa de vârstă într-un cuplu, considerând că cei 40 de ani care o despart de Al Pacino (79 de ani) sunt obstacol prea mare, relatează online ziarul spaniol ABC. În afară de diferenţa de vârstă, ea a mărturisit că actorul nu prea este galant în privinţa cadourilor.

Meital a povestit pentru publicaţia The Times of Israel, asigurând că a fost o decizie foarte grea de luat pentru ea, însă era inevitabilă, scrie mediafax. „Este greu să fii alături de un bărbat atât de în vârstă, chiar şi dacă este Al Pacino”, a asigurat Dohan.

Actriţa, cunoscută pentru interpretarea personajului Yael Hoffman din seriaul „Weeds” a continuat: „Diferenţa de vârstă este dificilă. Am încercat să o neg, dar este un bărbat mult prea în vârstă, ca să fiu sinceră. De aceea, cu toată dragostea noastră, relaţia noastră nu avea viitor”, a asigurat ea.

„Nu îi place să cheltuiască bani. Nu mi-a cumpărat decât flori”, a asigurat actriţa, dorind să explice totuşi că nu este motivată de interese financiare. „Nu ştiu cum pot să spun altfel, decât că nu îi place să cheltuiască bani”, a subliniat ea evitând totuşi să folosească cuvântul „zgârcit”.

Dohan a confirmat astfel despărţirea celor doi despre care se vorbea de o săptămână după ce Al Pacino a pozat singur pe covorul roşu al galei premiilor Oscar.

„Am avut o ceartă cu el şi l-am părăsit recent, dar sper să rămânem prieteni, deoarece îl apreciez şi mă bucur că am fost alături de el atunci când a avut nevoie de mine. A fost o onoare pentru mine şi mă bucur pentru tot ceea ce s-a întâmplat între noi”, a încheiat Meital Dohan.

Relaţia sa cu Al Pacino a început în 2018, când cei doi s-au întâlnit la o proiecţie la Hollywood. Actorul se afla în compania partenerei sale de atunci, argentinianca Lucila Polak, cu care a trăit o frumoasă poveste de dragoste timp de zece ani. În septembrie 2018, el lua însă decizia să se despartă şi să se aventureze într-o relaţie cu Meital Dohan, cu patru decenii mai tânără ca el.

FOTO: Facebook.com/TheIrishmanFilm/