Prima pagină » Știri » ALEGERI ANTICIPATE în Grecia. Alexis Tsipras A DEMISIONAT

ALEGERI ANTICIPATE în Grecia. Alexis Tsipras A DEMISIONAT

Grecia, în pragul ALEGERILOR ANTICIPATE. Tsipras, așteptat să facă un anunț în această seară

Premierul Greciei, Alexis Tsipras, a anunțat, joi seară, demisia Guvernului pe care îl conduce și convocarea de alegerianticipate, în contextul în care cabinetul său a pierdut săptămâna trecută majoritatea în Parlament.

„Mandatul pe care l-am primit la 25 ianuarie și-a atins limitele. Acum, poporul trebuie să se pronunțe. Voi, prin votul vostru, veți decide dacă v-am reprezentat curajos în fața creditorilor, dacă acest acord este de ajuns. (…) Voi încerca să obțin votul poporului grec pentru a conduce țara și pentru a continua programul nostru de guvernare. În scurt timp, îi voi prezenta președintelui demisia mea și a Guvernului. Simt că am obligația morală de a mă prezenta evaluării poporului. Votul poporului va decide dacă acordul la care am ajuns cu creditorii ne poate scoate din criză”, a declarat Alexis Tsipras, într-un mesaj televizat.

Potrivit unor surse, până la instalarea viitorului Guvern, Vassiliki Thanou-Christophilou, actualul președinte al Curții Supreme de Justiție, va prelua funcția de prim-ministru interimar.

Alexis Tsipras a fost obligat să ia această decizie după ce a pierdut majoritatea parlamentară săptămâna trecută, în cursul votului privind noul plan de asistență financiară. Patruzeci de parlamentari Syriza nu au votat în favoarea planului de asistență, iar Guvernul a rămas cu o susținere de 119 voturi din totalul de 300 de membri ai Parlamentului.

Guvernul a reușit să adopte acordul cu creditorii cu ajutorul opoziției moderate – partidul de centru-dreapta Noua Democrație (ND) și Partidul Socialist (PASOK).

Potrivit postului public de televiziune din Grecia (ERT), alegerile parlamentare ar urma să aibă loc pe 20 septembrie, înainte de începerea aplicării măsurilor de austeritate pe care Alexis Tsipras le-a convenit cu Grupul Bruxelles (Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană, Mecanismul European de Stabilitate și Fondul Monetar Internațional).

Miniștrii Finanțelor ai statelor din zona euro au aprobat, acum o săptămână, noul plan de asistență financiară destinată Greciei, în valoare de 86 de miliarde de euro.

Liderii zonei euro au ajuns, pe 13 iulie, la un acord cu partea elenă pentru negocierea unui al treilea program de asistență financiară, care să permită rămânerea Greciei în zona euro. Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către țări din zona euro și către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE). Începând de la 1 iulie Grecia este, tehnic, în incapacitate de plăți.

Comisia Europeană, reacție pozitivă la anunțul lui Tsipras

Comisia Europeană a exprimat susținere pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate în Grecia, notând că aceasta este o oportunitate pentru obținerea de suport popular în sensul aplicării reformelor.

„Alegerile organizate rapid în Grecia pot fi o modalitate de extindere a susținerii pentru reformele prevăzute în cadrul Mecanismului European de Stabilitate”, a declarat Martin Selmayr, șeful de cabinet al președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.


UPDATE 20:44 ALEXIS TSIPRAS A ANUNȚAT CĂ A DEMISIONAT. „Am demisionat pentru că mandatul pe care grecii mi l-au dat în ianuarie este epuizat. Acum trebuie să decideți dacă alegerea făcută a fost cea corectă”

„În scurt timp, îi voi prezenta președintelui demisia mea și a Guvernului. Simt că am obligația morală de a mă prezenta evaluării poporului. Votul poporului va decide dacă acordul la care am ajuns cu creditorii ne poate scoate din criză”, a spus Tsipras.

„Vreau să fiu onest în totalitate, nu am ajuns la acordul pe care îl voiam cu creditorii internaționali. Am fost obligați să onorăm un acord”

UPDATE 20:35 Alexis Tsipras și-a început discursul.

 

UPDATE 20:12 Alex Tsipras se lasă încă așteptat. O declarație era programată la ora 20.00, dar întârzie.

UPDATE 19:31 Jurnaliștii s-au strâns în fața palatului prezidențial, așteptându-l pe Tsipras să vină pentru a-și depune mandatul.

 

 

UPDATE 19:17 Care este procedura declanșării alegerilor anticipate în Grecia

Potrivit Constituției Greciei, dacă Guvernul demisionează la mai puțin de un an de la alegeri, președintele dă mandatul pentru formarea unui nou cabinet opoziției, începând cu cel mai mare partid. Acestia au trei zile la dispoziție pentru a-și face majoritate. Dacă eforturile eșuează, mandatul este dat celui de-al doilea partid ca mărime, iar apoi celui de-al treilea. Dacă nu se reușește formarea unui guvern, atunci președintele cere alegeri anticipate. 

Dacă Tsipras demisionează, misiunea formării noului Guvern va reveni, în rimă fază celor de la Noua Democrație.
 

UPDATE 19:13 Alexis Tsipras va adresa un mesaj națiunii la ora 20.00

UPDATE 18:15 Premierul grec urmează să-i prezinte demisia președintelui în această seară, potrivit unui oficial guvernamental.

UDATE 18:00 Potrivit unui oficial guvernamental, citat de Reuters, premierul grec va propune organizareade alegeri anticipate pe 20 septembrie.

Alexis Tsipras se confruntă cu o rebeliune  parlamentarilor  Syriza față de noul plan de salvare a țări, iar într-o primă fază a luat în calcul să ceară un vot de încredere în Parlament.

Ministrul Sănătății Panagiotis Kouroublis a sugerat că doar alte alegeri ar putea să calmeze atmosfera în această perioadă de criză economică și să arate că oamenii acceptă programul de salvare „oneros”.

„Alegerile nu sunt cea mai bună alegere, dar pentru ca economia să-și revină este nevoie de stabilitate politică”, a declarat el pentru Skai TV. „Pentru implementarea unui program atât de dur, cu măsuri atât de dureroase, nu poți să faci nimic fără un mandat de la popor”, a adăugat el.

Tulburările politice din Grecia provoacă incertitudine cu privire la modul în care Guvernul va implementa planul de savare – care prevede reforme economice profunde și politici de austeritate dure – fără o majoritate parlamentară funcțională.

Tsipras a fost ales în ianuarie, dar a fost nevoit ca între timp să-și abandoneze promisiunile de a anula tăierile bugetare și creșterea impozitelor pe care guvernele anterioare le-au impus în cadrul planurilor anterioare de salvare a țării.

Autor

Citește și