Președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, candidat din partea PDL pentru un nou mandat, a declarat, duminică, după ce și-a exprimat opțiunile electorale, că a votat pentru „continuarea unor proiecte minunate”.
Președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, a votat la secția amenajată în cadrul unității de învățământ „Mihai Eminescu”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Întrebat pentru ce a votat, Dumitrel a răspuns că pentru „continuarea unor proiecte minunate” ale Consiliului Județean Alba și ale Primăriei Alba Iulia.
Ion Dumitrel a adăugat că se așteaptă ca ziua alegerilor să decurgă „decent”, la fel cum a fost și campania electorală.
„Fiecare om știe ce are de făcut, partidele politice sunt responabile și sunt convins că din acest punct de vedere nu vor fi probleme”, a afirmat Dumitrel.