Alegeri locale 2020 | S-au deschis secțiile de votare
Alegerile locale de duminică se desfăşoară în condiţii speciale, în contextul pandemiei de Covid-19. Cel mult cinci alegători vor avea acces deodată în sala de vot, aceştia vor fi obligaţi să se dezinfecteze pe mâini şi să poarte mască, regulile fiind cuprinse în hotărârea Executivului.
La alegerile locale din data de 27 septembrie se aleg primarii, consiliile locale, consiliile judeţene şi preşedinţii consiliilor judeţene, iar în Bucureşti, se aleg consiliul local şi primarul sectorului, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi primarul general al municipiului Bucureşti.
Au fost organizate 18.794 de secţii de votare
Alegerile locale din 2020 ar fi trebuit să aibă loc în luna iunie, dar au fost amânate ca urmare a pandemiei de Covid-19. Ordonanţa de Urgenţă nr. 44/2020 din 8 aprilie 2020 a stabilit prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale.
„Din păcate, pandemia este departe de a se fi încheiat, însă, spre deosebire de primăvara acestui an, acum ştim care sunt măsurile care permit desfăşurarea scrutinului în condiţii de siguranţă sanitară pentru toţi votanţii. Există norme sanitare stricte şi bine gândite pentru ziua votului, astfel încât să avem alegeri cu riscuri minime. Mă refer, printre altele, la dezinfectarea riguroasă a secţiilor de vot, la crearea unor circuite separate de intrare şi de ieşire, la asigurarea unor spaţii speciale dotate pentru igiena mâinilor alegătorilor înainte şi după exercitarea votului”, a transmis Klaus Iohannis.
Şeful statului dă asigurări că riscul infectării în secţiile de votare este redus la minimum
„Dacă toată lumea va respecta câteva reguli de bază, care în esenţă se rezumă la purtarea corectă a măştii de protecţie, păstrarea distanţei, evitarea aglomerărilor, igiena mâinilor şi dezinfectarea obiectelor folosite în comun, atunci riscul infectării în secţiile de votare este redus la minimum. Practic, din acest punct de vedere, exprimarea votului nu diferă semnificativ de alte activităţi pe care le facem în viaţa de zi cu zi, cum ar fi mersul la cumpărături”, a mai spus Klaus Iohannis.
Prin Hotărârea de Guvern pentru prelungirea stării de alertă, Executivul a stabilit regulile care trebuie respectate la alegerile locale din 27 septembrie.
Purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru toţi participanţii la procesul electoral: alegători, membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare, operatorii de calculator, persoanele acreditate, candidaţii, delegaţii acreditaţi, personalul de pază, personalul tehnic al birourilor electorale ale secţiilor de votare, informaticieni, personalul centrelor operative de intervenţie pentru remedierea disfuncţionalităţilor Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal (SIMPV) şi membrii biroului electoral de circumscripţie ierarhic superior pe toată perioada în care se află în sediul secţiei de votare şi în localul de vot.
De asemenea, este prevăzută asigurarea distanţării fizice de minimum un metru între participanţii la procesul electoral, dezinfecţia periodică după fiecare contact direct cu alte persoane a mâinilor participanţilor la procesul electoral, dar şi dezinfecţia sediilor secţiilor de votare.
Totodată, autorităţile locale trebuie să asigure, pe cât posibil, circuite separate de intrare şi ieşire din secţie, flacoane cu soluţie dezinfectantă, dar şi personalul tehnic care va lua temperatura participanţilor şi îi va îndruma pe alegători.
În sala de vot vor avea acces cel mult cinci alegători.
„Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare sau locţiitorul acestuia, după caz, se va asigura că numărul total al persoanelor care sunt prezente în acelaşi timp în localul de vot, exceptând alegătorii, nu va fi mai mare de 15. Accesul în localul de vot se va face eşalonat, astfel încât în sala unde se votează să nu fie prezenţi, în acelaşi timp, mai mult de 5 alegători şi să se respecte distanţarea de minimum 1 metru între persoane”, potrivit HG.
De asemenea, alegătorii vor fi obligaţi să îşi dezinfecteze mâinile la intrarea în sediul secţiei de votare şi localul de vot şi la ieşirea din acestea.
Alegătorii vor fi nevoiţi însă să renunţe la mască pentru a putea fi identificaţi
„Alegătorul va fi instruit să poziţioneze actul de identitate sau documentul de identitate în suportul terminalului informatic astfel încât datele sale de identificare să poată fi preluate în Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal – SIMPV; dacă acest lucru nu este posibil, operatorul de calculator va realiza această procedură după care îşi va dezinfecta mâinile prin aplicarea unei soluţii dezinfectante pe bază de alcool sau va schimba mănuşile. În vederea identificării de către operatorul de calculator şi de către membrii biroului electoral al secţiei de votare, alegătorul va fi instruit să îşi îndepărteze pentru scurt timp masca spre a fi identificat, la o distanţă de minimum 1,5 m faţă de operatorul de calculator şi membrii biroului electoral al secţiei de votare; după identificare, alegătorul îşi va repoziţiona masca acoperind nasul şi gura”, se mai arată în hotărâre.
Documentul mai prevede că alegătorii îşi vor aplica singuri ştampila „Votat”: „După exercitarea dreptului de vot, alegătorul îşi va aplica singur, la indicaţia şi sub supravegherea membrilor biroului electoral al secţiei de votare, timbrul autocolant ori ştampila cu menţiunea „Votat”, după caz, pe actul de identitate sau documentul de identitate”.
Hotărârea stabileşte că, în cazul urnelor mobile, cei care le însoţesc trebuie să poarte mască şi mănuşi, care trebuie schimbate sau dezinfectate după părăsirea fiecărei incinte. De asemenea, potrivit HG, urna specială se va deplasa mai întâi la adresele solicitanţilor din alte cauze decât COVID-19.
Elevii vor învăţa online în perioada 25-29 septembrie, a decis Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Măsura este luată în contextul organizării alegerilor locale de duminică.