Alegeri prezidențile 2019 | Un tânăr a distrus corturile electorale ale mai multor partide politice, la Timișoara
Potrivit unui comunicat de presă al Poliției Locale Timișoara, miercuri dimineața, oamenii legii aflați în patrulare în Piața Libertății au prins un bărbat care a vandalizat mai multe corturi electorale din zonă.
Este vorba de un tânăr în vârstă de 30 de ani, din Drobeta Turnu-Severin, județul Mehedinți, care a fost observat cu ajutorul sistemului de supraveghere video care funcționează în zonă.
„Acesta a declarat că nu știe de ce a distrus corturile, că a încercat să vadă dacă are putere să le dărâme și că a consumat băuturi alcoolice. Acesta a mai spus că lucrează în Austria, că era în concediu și România și că se află în Timișoara în trecere. Corturile deteriorate aparțin partidelor PNL, USR și PMP”, a arătat Poliția Locală Timișoara.
Bărbatul a fost predat polițiștilor de la Secția 1 în vederea continuării cercetărilor pentru infracțiunea de distrugere.