ALEGERI SUA 2020. Cursa pentru Casa Albă. Biden 264 vs. Trump 214. Statele care vor decide câștigătorul
După ce Donald Trump a declarat „Dacă număraţi voturile legale, eu câştig cu uşurinţă” în timpul conferinţei de presă de la Casa Albă, rivalul său Joe Biden i-a dat replica: „Nimeni nu ne va răpi democraţia”.
Unele canale de ştiri au întrerupt în direct discursul preşedintelui Trump, pe care l-au catalogat ca fiind în mare parte neadevărat şi periculos în contextul actual, transmite Mediafax.
În Pennsylvania au mai rămas 250.000 de buletine de vot de numărat iar în Georgia doar 16.000. Drumul lui Donald Trump spre un al doilea mandat este privit de analişti cu reticenţa, dar totul este încă posibil.
Trump denunță o fraudă electorală
Preşedintele Donald Trump a susţinut în cadrul conferinţei de presă de la Casa Albă că voturile legale l-ar da drept câştigător. Trump şi-a bazat retorica pe afirmaţia că alegerile ar fi fraudate.
„Dacă număraţi voturile legale, câştig cu uşurinţă. Dacă număraţi voturile ilegale, ei vor încerca să ne fure alegerile”, a declarat Trump, fără să ofere o dovadă care să-i susţină punctul de vedere.
Mike Pence, alături de președinte
De aceeaşi parte a baricadei s-a situat vicepreşedintele Mike Pence, care şi-a arătat susţinerea pentru preşedintele Donald Trump pe Twitter: „Sunt alături de preşedintele Donald Trump. Trebuie să numărăm fiecare vot legitim.”
Donald Trump a punctat că democraţii încearcă să „fure” alegerile, iar la baza acestui lucru stă de fapt „o ingerinţă istorică în alegeri”.
„Am câştigat în toate locaţiile-cheie, apoi numerele noastre au început în mod miraculos să se reducă în secret”, a continuat Trump în timpul conferinţei.
Președintele Trump blamează voturile prin corespondență, care ar fi „distrus sistemul” şi „au corupt” alegerile.
Cum se numără voturile în America, imagini VIDEO de necrezut din Detroit! Donald Trump, șocat: „Au fost blocate ferestrele!”
Donald Trump acuză fraudarea alegerilor de către democrați și în acest sens aruncă pe piață toate „dovezile” de care dispune. Printre acestea, și videoclipuri postate pe Twitter de diverși utilizatori referitoare la felul în care se face numărătoarea voturilor.