ALEGERI SUA 2020. Luptă strânsă între Donald Trump și Joe Biden. Cine va câștiga scrutinul din America

Publicat: 05 11. 2020, 07:12
Actualizat: 05 11. 2020, 07:37
Colaj foto: Mediafax Foto

Joseph Biden, candidatul Partidului Democrat pentru funcţia de preşedinte al Statelor Unite, s-a declarat încrezător, miercuri seară, că va câştiga scrutinul, în contextul în care este creditat cu 264 de voturi în Colegiul electoral federal. La rândul său, Donald Trump a intentat proces pentru suspendarea numărării voturilor în statul Georgia, unde nimeni nu a revendicat, pentru moment, victoria.

Biden 264 voturi / Trump 214 voturi

Peste 90.000 de buletine de vot au mai rămas de numărat în statul Georgia, cu o miză uriașă, a anunțat biroul secretarului de stat Brad Raffensperger.

Diferența dintre cei doi candidați este acum de 28.000 de voturi în favoarea lui Donald Trump.

Cifrele momentului, înainte de numărarea voturilor din ultimele state, sunt următoarele:

– Proiecția Fox News: Biden 264 voturi / Trump 214 voturi
– Proiecția CNN: Biden 253 voturi / Trump 213 voturi

Pentru a câștiga alegerile, orice candidat are nevoie de minimum 270 de voturi electorale

ALEGERI SUA 2020. Donald Trump a intentat proces pentru suspendarea numărării voturilor în statul Georgia

Echipa de campanie a președintelui american Donald Trump și republicanii din statul Georgia au intentat proces pentru suspendarea numărării voturilor, acesta fiind al treilea demers legal cu privire la numărarea voturilor în alegerile din SUA.

Un judecător va cere autorităților din Chatham County, unde domină democrații, să „securizeze” și să stocheze buletinele de vot primite după ora locală 19.00 în ziua alegerilor, transmite dpa, citat de g4media.ro.

Potrivit lui Trump, un angajat a adăugat buletine de vot primite prin poștă care nu au fost „procesate corespunzător” peste altele. Astfel, au apărut dubii privind amestecarea unor buletine de vot primite după ora 19.00.

În statul Georgia, toate buletinele de vot trebuie primite până la ora 19.00 în ziua alegerilor, pentru a fi numărate.

Cei doi candidați la președinția SUA, Donald Trump și Joe Biden, nu și-au revendicat, deocamdată, victoria în Georgia, semn că așteaptă lămurirea situației incerte.

Știrea inițială. „Nu mă aflu aici pentru a declara că am câştigat, dar vreau să spun că, atunci când se va încheia numărarea voturilor, credem că vom fi învingători”, a declarat Joe Biden, fost vicepreşedinte al SUA, într-un discurs rostit din Wilmington, Delaware, potrivit Mediafax.

„După numărarea tuturor voturilor, am câştigat în Wisconsin la o diferenţă de 20.000 de voturi, practic diferenţa cu care Donald Trump a câştigat acest stat acum patru ani”, a precizat Biden, exprimând convingerea că va câştiga şi în Michigan şi Nevada.

„Am un sentiment foarte bun şi în privinţa statului Pennsylvania. Practic, toate voturile rămase de numărat sunt trimise prin poştă şi am câştigat cu o proporţie de 78% voturile prin corespondenţă în Pennsylvania”, a subliniat Biden.

„Nu trebuie să avem niciun dubiu asupra unui guvern al cetăţenilor, decis de cetăţeni şi pentru cetăţeni. America este foarte vie. Aici, oamenii conduc. Puterea poate fi retrasă ori exercitată, provine de la cetăţeni, doar prin voinţa lor este determinat preşedintele Statelor Unite”, a notat Joseph Biden.

Președintele Donald Trump acuză fraude electorale

Potrivit proiecţiilor realizate de Fox News, Joseph Biden a obţinut deja 264 de voturi în Colegiul electoral federal, în timp ce preşedintele în funcţie, Donald Trump, are 214. Victoriile lui Biden în Wisconsin şi Michigan reduc şansele lui Donald Trump de a atinge nivelul de 270 de voturi în Colegiul electoral federal, un nivel necesar pentru a câştiga scrutinul prezidenţial. Conform proiecţiilor CNN, Joseph Biden este creditat cu 253 de voturi, iar Donald Trump cu 213.

Trump ar putea contesta rezultatele scrutinului

Preşedintele în funcţie al SUA, Donald Trump, a acuzat, miercuri seară, că politicienii democraţi încearcă să comită fraude electorale în scrutinul prezidenţial. „Ei găsesc peste tot voturi pro-Biden – în Pennsylvania, Wisconsin şi Michigan. Foarte rău pentru ţara noastră!”, a transmis Donald Trump prin Twitter. „Depun eforturi pentru a face să dispară rapid avantajul de 500.000 de voturi din Pennsylvania. La fel în Michigan şi în alte state!”, a afirmat Donald Trump. Acest mesaj a fost etichetat cu avertisment de platforma de microblogging Twitter, care subliniază că ar putea fi vorba de informaţii controversate sau care pot induce în eroare. Echipa de campanie electorală a preşedintelui în funcţie al SUA, Donald Trump, a anunţat că se pregăteşte de contestarea rezultatelor scrutinului prezidenţial în unele state americane.