Prima pagină » Știri » Alen Moisin, cunoscut al lumii interlope din Brașov, reținut pentru camătă, amenințare și șantaj

Alen Moisin, cunoscut al lumii interlope din Brașov, reținut pentru camătă, amenințare și șantaj

Alen Moisin, cunoscut al lumii interlope din Brașov, reținut pentru camătă, amenințare și șantaj
Alen Moisin, cunoscut al lumii interlope din Brașov, reținut pentru camătă, amenințare și șantaj

Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul Judecătoriei Brașov, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Alen Moisin pentru camătă, amenințare și șantaj, iar alți doi complici ai săi, Virgil Florin Petrișor și Dan Viorel Dimulete, sunt cercetați pentru complicitate la camătă.

Moisin și Dimulete au fost prezentați, vineri, Judecătoriei Brașov, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, magistrații admițând solicitarea procurorilor.

În cazul lui Virgil Florin Petrișor s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar.

„Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat că Alen Daniel Moisin a împrumutat bani cu camătă mai multor persoane vătămate, iar în momentul în care acestea nu reușeau să restituie sumele împrumutate recurgea, cu sprijinul diverselor persoane din anturajul său, la acțiuni violente menite să asigure atât recuperarea banilor, cât și să dea un exemplu pentru ceilalți debitori ai săi”, a spus procurorul Raluca Mirică, purtătorul de cuvânt al Parchetului Judecătoriei Brașov.

Moisin a săvârșit infracțiunile de amenințare și șantaj încă din perioada în care se afla în închisoare, unde ispășea o pedeapsă într-un dosar de infracțiuni informatice.

În noiembrie 2011, Tribunalul Brașov l-a condamnat pe Alen Moisin la trei ani și șase luni de închisoare, pentru infracțiuni informatice, într-un dosar în care a fost judecat alături de alte 26 de persoane. Grupul infracțional organizat a acționat în București, Brașov și Constanța, în perioada martie – mai 2009. Inițial, Moisin a fost încarcerat la Penitenciarul Codlea, în 2013 a fost transferat la Penitenciarul de Maximă Siguranță Miercurea Ciuc, iar în vara anului 2014 a fost eliberat condiționat.

Alen Moisin a mai fost condamnat la închisoare pentru furturi și proxenetism. De asemenea, el a fost implicat în 1999, în dosarul „Scotch Club”. Atunci, două grupări din lumea interlopă brașoveană, una condusă de Anatolie Ciumac, iar cealaltă de Moisin, s-au luat la bătaie în fața unui club de noapte din centrul Brașovului. În timpul conflictului, Ciumac l-a împușcat cu o armă de vânătoare pe Alen Moisin, faptă pentru care a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare pentru tentativă de omor, mandat pus în executare.

Citește și