ALERTĂ. Doi indivizi au pulverizat cu spray lacrimogen mai multe persoane din Capitală
Două persoane care purtau măşti de protecţie pe faţă au pulverizat cu spray lacrimogen, duminică seara, în faţa unui imobil din sectorul 5 al Capitalei.
Potrivit Poliţiei Capitalei, incidentul a avut loc în faţa unui imobil din sectorul 5 şi a fost sesizat prin numărul de urgenţă 112. Un bărbat a reclamat faptul că două persoane necunoscute, ce purtau măşti faciale de protecţie, au pulverizat cu un spray iritant lacrimogen, după care au fugit.
În faţa clădirii respective se aflau, în acel moment, mai multe persoane.
Poliţiştii au anunţat că fac cercetări în acest caz pentru stabilirea situaţiei de fapt şi pentru identificarea persoanelor care au pulverizat substanţa iritantă.