Alertă în județul Hunedoara, din cauza numărului de vipere; un copil a ajuns la spital
Potrivit unui comunicat transmis de Consiliul Județean Hunedoara, un copil de 13 ani, a fost dus la Spitalul din Timișoara după ce a fost mușcat de un șarpe.
„Având în vedere atenționarea cu privire la prezența pe teritoriul județului Hunedoara a viperei comune (v. berus), care deține un puternic venin, Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean (CJ) Hunedoara, informează populația că are în dotare ser antiviperin pentru a interveni de urgență. Joi, la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a SJU Deva s-a prezentat un pacient minor care a fost tratat de medici după ce, se pare, a fost mușcat de o viperă”, se arată în comunciatul citat.
Copilul în vârstă de 13 ani a ajuns la UPU Hunedoara, joi noaptea, în jurul orei 22.30 și le-a spus medicilor că ar fi fost mușcat de viperă de un deget. Băiatului i s-a administrat ser antiviperin și a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara.
„Este foarte important ca hunedorenii să cunoască pericolul pe care îl reprezintă viperele în această perioadă modalitățile de prevenire a atacului acestora și care sunt primele măsuri de ajutor care trebuie luate în caz de mușcătură”, a declarat, la rândul său, Delia Băda, manager al Spitalului Județean de Urgență Deva.
Potrivit reprezentanților Spitalului, în cazul unei mușcături de viperă, victima trebuie transportată de urgență la spital pentru administrarea serului antiviperin. „Efectele unei mușcături de șarpe veninos variază în funcție de vârstă, condiția fizică și starea de sănătate a victimei”, mai arată sursa citată.