Alertă la Timișoara: Focar de coronavirus la unitățile de procesare a cărnii de la fermele Smithfield/ Aproape 100 de angajați, testați pozitiv

Publicat: 18 07. 2020, 15:54

Activitatea unei unităţi de procesare carne din judeţul Timiş a fost suspendată după ce 56 de persoane au fost confirmate cu COVID-19 în ultimele 24 de ore, numărul total de infectări din această unitate ajungând la 93 de persoane. Astfel, s-au recoltat peste 800 de probe de la angajații fermelor Smithfield din Timiș, iar până sâmbătă, 93 dintre ele au ieșit pozitiv, scrie presa locală.

În urmă cu câteva zile, mai mulți vietnamezi care lucrează la compania de procesare a cărnii de porc au fost confirmați cu coronavirus, cu toții asimptomatici. Aceștia au fost luați în evidențele DSP și au fost izolați. Imediat au început o anchetă epidemiologică și testările în rândul tuturor angajaților, relatează opiniatimisoarei.ro

Ancheta epidemiologică este în curs, personalul de specialitate din cadrul DSP Timiş fiind în teren pentru a lua toate măsurile limitării focarului

„În urma testărilor COVID-19 efectuate angajaţilor unei unităţi de procesare carne de pe raza judeţului Timiş, dupa apariţia primelor cazuri pozitive în rândul acestora, s-au depistat pozitiv, în ultimele 24 ore, un număr de 56 persoane. Până la această dată, la nivelul întregii unităţi, sunt confirmate 93 de persoane pozitive. Pe acest considerent s-a decis suspendarea activităţii întregului obiectiv, pentru o perioadă de 7 zile, cu posibilitate de prelungire în caz de nevoie”, informează DSP Timiş.

Fermele Smithfield îşi vor relua activitatea după efectuarea unei igienizări şi dezinfecţii riguroase, precum şi după testarea personalului cu maxim 48 de ore înainte, cu rezultat negativ

„S-a decis suspendarea activității întregului obiectiv, pentru o perioada de 7 zile, cu posibilitate de prelungire, în caz de nevoie. Unitatea își va relua activitatea după efectuarea unei igienizari și dezinfecții riguroase, precum și după testarea personalului cu maxim 48 de ore înainte, cu rezultat negativ. Anchetele epidemiologice sunt în desfășurare, personalul de specialitate din cadrul DSP Timiș fiind în teren pentru a lua toate măsurile limitării focarului. Deoarece persoanele depistate pozitiv nu prezintă simptome care să pună probleme medicale deosebite, acestea se află în izolare. DSP Timiș depune toate eforturile și monitorizează permanent situația epidemiologică la nivelul întregului județ. Precizăm faptul că în cadrul unității în cauza au fost recoltate 804 teste, având până la această dată 488 de rezultate”, mai transmit reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Timiș.

Deoarece persoanele depistate pozitiv nu prezintă simptome care să pună probleme medicale deosebite, acestea se află în izolare, precizează sursa citată.