ALERTĂ METEO: Cod galben de ploi torențiale, grindină și vânt în aproape toată țara. Până când este valabilă avertizarea

Publicat: 20 06. 2019, 10:53

Potrivit ANM, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…40 l/mp.

De asemenea, disconfortul termic se va menține ridicat în orele amiezii, cu precădere în zonele de câmpie, iar pe arii restrânse indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități.

Atenționarea cod galben este valabilă până vineri noaptea, la ora 23:00.

O altă informare meteorologică vizează Banatul, Crișana, Maramureșul, Moldova, vestul Dobrogei și local Muntenia și Transilvania, precum și în zonele montane și submontane. Aici vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp.

Informarea pentru aceste zone este valabilă până joi noaptea, la ora 23:00.