ALERTĂ METEO. Cod portocaliu de grindină și vijelii în trei județe din Moldova

Publicat: 10 06. 2019, 15:52

Potrivit ANM, mai multe localități din județele Bacău, Galați și Vaslui sunt sub atenționare Cod portocaliu de grindină și vijelii. Aceasta intră în vigoare la ora 15.40 și este valabilă până la ora 17.00.

Se vor semnala grindină de dimensiuni medii, vijelie, descărcări electrice, iar aversele torențiale vor cumula 40-50 l/mp, anunță meteorologii.

ANM a emis, luni dimineața, o atenționare Cod galben de ploi, vijelii și grindină, valabilă pentru 33 de județe și pentru Capitală, până marți noaptea. Se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 20…25 l/mp, iar izolat 40…50 l/mp.