Prima pagină » Știri » ALERTĂ METEO. Cod portocaliu de inundații pe râuri din două județe

ALERTĂ METEO. Cod portocaliu de inundații pe râuri din două județe

ALERTĂ METEO. Cod portocaliu de inundații pe râuri din două județe
Hidrologii au emis, joi seara, o avertizare cod portocaliu de inundații pe râuri din județele Gorj și Hunedoara, fiind vizate scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundații locale.

Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), avertizarea a intrat în vigoare joi seara, la ora 20.50 și este valabilă până vineri la ora 10.00.

„Ca urmare a precipitațiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate și propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu efecte severe de inundații locale și creșteri importante de debite și niveluri cu depășiri ale cotelor de inundație pe râurile mici din bazinele hidrografice: Jiu – bazin superior amonte S.H. Sadu și afluenții aferenți sectorului aval S.H. Sadu – amonte S.H. Rovinari, Gilort – bazin superior, județele Hunedoara și Gorj”, anunță hidrologii.

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice: afluenții Jiului aval S.H. Sadu – amonte S.H. Rovinari.

Citește și