ALERTĂ METEO: Cod portocaliu de ploi torențiale, vânt, vijelii și grindină în 11 județe
Meteorologii anunță, într-o informare, că de sâmbătă de la ora 10.00 până marți la ora 23.00, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…40 l/mp.
Fenomenele vor fi mai frecvente în timpul după-amiezelor și serilor.
De asemenea, ANM a emis o avertizare cod portocaliu de ploi torențiale, vânt, vijelii și grindină, pentru estul Munteniei, sudul Moldovei și Dobrogea, valabilă de la ora 14.00 până la ora 21.00. Sunt vizate județele Vaslui, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea, Constanța, Ialomița, Călărași, Prahova și Dâmbovița.
Aici se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică accentuată. Vor fi averse torențiale, intensificări ale vântului, vijelii, grindină și frecvente descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40 l/mp și pe arii restrânse 50…60 l/mp.
Totodată, județele Maramureș, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Argeș, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Alba, Caraș Severin, Hunedoara , Botoșani, Iași, Bacău, Giurgiu și Bucureștiul sunt, de la ora 12.00 până la 23.00, sub avertizare cod galben.
În estul și sud-estul țării, precum și în zona Carpaților Orientali și Meridionali vor fi intervale cu manifestări de instabilitate atmosferică. Astfel, se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 20…25 l/mp, iar izolat 40…50 l/mp.
Foto: 123RF