ALERTĂ METEO. Ploi, vijelii, grindină în toată țara. 29 de județe sub cod galben. Până când este valabilă atenționarea
This browser does not support the video element.
Meteorologii au emis miercuri o nouă atenționare meteo de instabilitate atmosferică, anunțând până sâmbătă ploi torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. 29 de județe se vor afla, de la ora 13.00, sub cod galben de grindină, vijelii și averse torențiale.
Potrivit atenționării emise miercuri, începând din aceeași zi, de la ora 11.00, până sâmbătă la ora 10.00, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, miercuri îndeosebi în regiunile vestice, nordice și centrale, precum și în zonele de deal și de munte, apoi cu precădere în estul, sudul, centrul și nordul teritoriului.
Se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…50 l/mp.
Totodată, începând de miercuri, ora 13.00, până joi la ora 6.00, 29 de județe se vor afla sub cod galben.
Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, vestul și nordul Olteniei și al Moldovei, precum și în nordul Munteniei. Aceasta se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, grindină, vijelii și averse torențiale. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și izolat 40…50 l/mp.
Județele vizate de codul galben sunt Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara , Botoșani, Iași, Bacău, Vrancea și Buzău.