ALERTĂ METEO. Prognoză pentru două săptămâni: Caniculă în următoarele zile, urmată de vreme răcoroasă
Banat
Vremea va fi caniculară în următoarele două zile când, în medie, temperaturile maxime se vor situa în jurul a 37 de grade, apoi se va răci semnificativ, urmând ca pe parcursul zilelor de 14 și 15 august să se înregistreze în medie maxime de 25….26 de grade.
„Apoi, valorile diurne vor crește până spre 32 de grade, în data de 19 august. Va urma o răcorire treptată a vremii, astfel încât în ultimele zile de prognoză media temperaturilor maxime nu va mai depăși 28 de grade. În primele zile, media minimelor termice va fi ridicată, urmând a se situa în jurul valorii 20 de grade. Apoi, minimele vor scădea spre 14 grade, urmând să crească spre 18 grade, în data de 20 august”, informează Administrația Națională de Meterologie (ANM).
Potrivit sursei citate, o nouă răcorire a vremii va conduce temperaturi de 14 grade, în medie, la sfârșitul intervalului (24-25 august).
Probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată în noaptea de marți spre miercuri (13-14 august) și pe parcursul zilei de miercuri (14 august), apoi va fi în creștere spre sfârșitul intervalului (în datele de 23 și 24 august).
Crișana
Și în această zonă, vremea va fi caniculară (temperaturi de 37 grade), după care se va răci, urmând ca în data de 15 august să se înregistreze în medie 25 de grade.
„Ulterior, vremea se va încălzi ușor de la o zi la alta, astfel că, în data de 19 august, media temperaturilor maxime se va situa în jurul a 32 grade. Va urma un proces de răcorire a vremii astfel că în ultimele 2 zile de prognoză media temperaturilor maxime nu va mai depăși 26 de grade. În intervalul 12 – 14 august media temperaturilor minime va fi de 19…20 de grade. Ulterior, minimele vor scădea semnificativ, urmând a se înregistra în medie 13…14 grade pe tot parcursul intervalului 15 – 18 august”, arată meteorologii.
În 19 și 20 august, media minimelor va crește spre 16 grade, apoi va scădea din nou.
Probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată în noaptea de marți spre miercuri, pe parcursul zilei de miercuri (14 august), apoi în intervalul 19 – 25 august.
Transilvania
În zilele de 12 și 13 august vremea va fi caniculară, media maximelor situându-se în jurul a 35 de grade, apoi se va răci semnificativ, urmând ca în data de 17 august să nu se mai
depășească 25 de grade.
„În intervalul 18 – 20 august vremea se va încălzi ușor de la o zi la alta, urmând a se înregistra în medie, în jur de 30 de grade, apoi va urma o răcorire treptată a vremii. Parcursul minimelor va fi similar cu cel al maximelor. Astfel, la începutul intervalului se vor înregistra în medie temperaturi minime în jurul a 16 grade, apoi acestea vor scădea spre 12 grade în data de 18 august, pentru ca ulterior, în intervalul 19 -21 august, să crească ușor spre 14 grade”, se mai arată în informarea ANM.
După data de 21 august vremea se va răcori ușor. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată în intervalul 14 – 17 august, apoi din nou după data de 20 august.
Maramureș
Media temperaturilor maxime va fi de 35 de grade, apoi se va răci , urmând ca în data de 17 august, media temperaturilor diurne să nu mai depășească 25 de grade.
„Ulterior, vremea se va încălzi ușor până în data de 19 august când, în medie, se vor înregistra în jur de 30 de grade, apoi se va răci din nou, până spre 24…25 de grade, în zilele de 24 și 25 august”, arată sursa citată.
Minimele vor scădea spre 12 grade, în data de 15 august, pornind de la valori în jurul a 18 grade în primele zile ale intervalului. Ulterior minimele vor crește ușor și treptat, până spre 16 grade în data de 20 august, apoi o nouă răcorire a vremii va face ca spre sfârșitul intervalului să nu se mai depășească, în medie 13-14 grade.
Probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată în intervalul 14 -17 august, apoi din nou după data de 19 august.
Moldova
Meteorologii anunță valori de 35 de grade, iar vremea se va răci notabil. Ulterior, temperaturile maxime vor crește treptat până spre 32 de grade, în data de 20 august, apoi vor scădea din nou până la valori medii în jurul a 26 de grade în data de 25 august.
Media minimelor va scădea de la 19-20 grade, la începutul intervalului, spre 14 grade, în medie, în data de 18 august, vor crește apoi ușor până spre 16-17 grade în 21 august, pentru ca ulterior, o nouă răcorire a vremii să conducă la înregistrarea a 14 grade în data de 25 august.
„Probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată în intervalul 14 – 17 august, apoi din nou după data de 20 august”, arată ANM.
Dobrogea
Valorile diurne vor scădea, de la o medie în jurul a 31 de grade la începutul săptămânii acesteia, spre 28 de grade în data de 17 august. Până în data de 20 august, nu vor fi modificări semnificative de la o zi la alta, urmând a se înregistra o medie a maximelor în jurul a 29 de grade.
„După data de 20 august și până spre sfârșitul intervalului, maximele vor scădea ușor, astfel că media regională va fi de 27…28 de grade. Minimele vor urma un parcurs similar cu cel al maximelor, astfel că acestea vor scădea de la 20…21 de grade, în medie la începutul intervalului, până spre medii în jurul a 18 grade în data de 18 august, vor crește apoi spre 19…20 de grade în 21 august, pentru ca ulterior să scadă ușor spre 18 grade în medie până la sfârșitul intervalului de prognoză Probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată în datele de 15 și 16 august”, informează meteorologii.
Muntenia
Media maximelor se va situa în jurul valorii de 36 de grade, apoi se va răci semnificativ, urmând ca, în data de 16 august, în medie să se înregistreze temperaturi maxime în jurul a 28 de grade.
Ulterior, vremea se va încălzi treptat de la o zi la alta până spre o medie în jurul a 34 de grade în data de 20 august, apoi o nouă răcorire a vremii va face ca, la sfârșitul intervalului (în data de 25 august) media regională a temperaturilor maxime să nu mai depășească 28…29 de grade. Temperaturile minime vor scădea de la valori medii de 19…20 de grade la începutul intervalului, spre medii în jurul a 16 grade în data de 18 august, apoi vor crește ușor spre 18 grade în data 21 august, pentru ca ulterior să scadă spre 16 grade până la sfârșitul intervalului de prognoză”, se mai precizează în sursa citată.
Probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată în noaptea de miercuri spre joi (14-15 august) și în datele de 15 și 16 august.
Oltenia
Maximele sunt de 36 de grade, apoi vremea se va răci, urmând ca în data de 16 august media regională a temperaturilor maxime să nu mai depășească 28 de grade. Ulterior acestei răciri vremea se va încălzi ușor de la o zi la alta, urmând ca media maximelor să atingă până la 32 de grade în data de 20 august.
„O nouă răcorire a vremii ce va surveni după data de 20 august va conduce la scăderea temperaturilor maxime până la sfârșitul intervalului spre 28 de grade, în medie. Minimele vor scădea spre o medie în jurul a 15 grade în data de 17 august, pornind de la 19…20 de grade la începutul intervalului. Ulterior temperaturile minime vor crește ușor spre o medie regională în jurul a 18 grade în data de 21 august, apoi acestea vor scădea din nou spre 15…16 grade până la sfârșitul intervalului de prognoză. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată în intervalul 14 – 16 august, apoi după
data de 24 august”, informează ANM.
La munte
Temperaturile maxime vor scădea de la valori medii de 26 de grade spre 16 grade în data de 16 august, apoi vor crește ușor până spre 21 de grade în data de 20 august, pentru ca ulterior o nouă răcorire a vremii să conducă la înregistrarea unor maxime în jurul a 21 de grade pe tot parcursul intervaului 21 -25 august.
Minimele vor fi de 15-16 grade, (8 grade pe 18 august), apoi vor crește ușor spre 12 grade în data de 20 august.
„Ulterior, vremea se va răcori din nou, urmând ca, în medie, până la sfârșitul intervalului să nu se mai depășească 8…9 grade. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată în intervalul 14 – 17 august, apoi după data de 20 august”, informează meteorologii.