ALERTĂ METEO. Vreme instabilă. Temperaturile pot atinge 26 de grade

Publicat: 22 05. 2019, 07:34

This browser does not support the video element.

În restul țării cerul va fi variabil iar ploile se vor înregistra izolat după amiaza. Vântul va sufla cu intensificări la munte dar și în sudul țării. Maximele termice se vor încadra între 18 și 26 de grade Celsius.

La noapte se vor mai înregistra ploi în nordul și centrul țării, iar în rest cerul va fi variabil, mai mult noros. Vântul va sufla cu intensificări la munte și moderat în rest. Minimele termice se vor încadra între 8 și 17 grade.

BUCUREȘTI

Pentru Capitala meteorologii anunță o vreme frumoasă azi, cu cer variabil și vânt slab și moderat. Maxima zilei va urca până la 26 de grade, iar minima va fi de 13. Joi, după-amiaza va ploua cu tunete și fulgere, dar temperatura va crește până la 27 de grade.

Vineri, în schimb, se răcește considerabil, astfel încât maxima zilei va fi de doar 21 de grade. Cerul va fi mai mult noros, iar dimineața și seara va ploua ăn averse și vor fi și descărcări electrice. Minima termică va fi de 12 grade Celsius.

LITORAL

Pe litoral, vremea va fi în general frumoasă iar cerul variabil. Vântul va sufla slab și moderat iar maxima zilei va ajunge la 24 de grade. Noaptea care urmează va fi una senină cu o minimă de 15 grade Celsius.

URMEAZĂ TREI ZILE CU VREME INSTABILĂ

Următoarele zile vor fi tot instabile din punct de vedere meteorologic. Joi va ploua în centru, vest și nord dar și la munte, iar în zona Munților Apuseni cantitățile de apă pot fi însemnate cantitativ. În sud li sud-est va ploua miercuri seara iar vântul va sufla cu intensificări. Maxima zilei va fi de 27 de grade.

Vineri se răcește în toată țara, maxima nu va mai trece de 24 de grade, și va ploua în est, sud-est. Minimele termice se vor încadra între 7 și 16 grade Celsius.