ROMÂNIA
Vremea redevine călduroasă de azi, chiar caniculară la cîmpie și podiș. Disconfortul termic va fi accentuat în aceste regiuni. Cerul va fi mai mult senin la nivelul întregii țări, iar vântul va sufla slab și moderat. Maximele termice se vor încadra între 29 și 36 de grade Celsius, cu 30 de grade la Craiova, Brașov și Suceava, 32 de grade la Vaslui și Ploiești și 33 de grade la Galați.
Noaptea care urmează va fi una caldă la nivelul întregii țări. Cerul va fi senin, nu sunt condiții de precipitații, iar vântul va sufla slab. Minimele termice se vor încadra între 9 și 25 de grade, cu 14 grade la Brașov, 18 la Bacău și Satu Mare, și 21 de grade pe litoral.
BUCUREȘTI
În Capitală săptămâna începe cu vreme frumoasă care va devenie caniculară la orele amiezii când este prognozată o maximă de 34 de grade. Indicele temperatură-umeazeală va depăși pragul de 80 de unități. Cerul va fi mai mult senin, iar șansele de precipitații sunt reduse. Vremea se va păstra călduroasă și în zilele următoare, cerul va fi variabil, mai mult senin, iar temperaturile vor ajunge la 35 de grade Celsius. Nopțile vor fi senine cu temperaturi de 18-20 de grade.
LITORAL
La malul mării cerul va fi variabil, azi, mai mult senin, iar temperatura aerului va urca până la 29 de grade Celsius. Vântul va sufla slab și moderat. La noapte cerul va fi mai mult senin în toate stațiunile, iar minima termică va fi de 20 de grade Celsius.