ALERTĂ. Un nou caz Colectiv. Sunt deja cinci morți. Sistemele de prevenire, alarmă şi stingere a incendiilor erau OPRITE!
Un incendiu izbucnit într-un club de noapte din Taipei, capitala Taiwanului, a ucis cinci persoane. Procurorii care anchetează cazul au descoperit că sistemele de prevenire, alarmă şi stingere a incendiilor erau oprite!
Conform Taiwan News, focul a izbucnit la nivelul 5 al unei clădiri cu 14 etaje. Acolo se află clubul de noapte Cash Box KTV, specializat în karaoke.
Procuratura taiwaneză care lucrează la acest caz a descoperit că sistemele de prevenire, alarmă şi stingere a incendiilor din clădire fuseseră oprite chiar înainte de izbucnirea incendiului.
Oamenii legii au interogat până acum 17 directori, subcontractori şi angajaţi ai companiei care operează clădirea. Doi directori, precum şi proprietarul unei firme de construcţii care avea contract cu Cash Box au fost reținuți sub acuzația de încălcare a legii privind apărarea împotriva incendiilor. Toți aceştia ar putea fi acuzaţi de punerea în pericol a siguranţei publice şi omucidere prin neglijenţă. Deocamdată, sunt cercetați în stare de libertate, după ce fiecare a plătit o cauțiune de 250.000 de dolari taiwanezi (8300 dolari americani).
Potrivit publicației Focus Taiwan, la etajul cinci al clădirii aveau loc lucrări de renovare. Departamentul de Pompieri din Taipei a anunțat că, la clubul respectiv, ultima verificare de rutină privind respectarea normelor de securitate la incendiu a avut loc în data de 30 martie.
La momentul declanșării incendiului, în club se aflau peste 350 de oameni. 200 dintre aceștia au reuşit să scape ieşind pe uşile clădirii, iar alţi 150 au aşteptat să fie salvaţi de pompieri.
La spitalele din Taipei a fost noapte albă. 54 de persoane au ajuns pe mâna medicilor, iar cinci dintre acestea au decedat.
În plină pandemie de Covid-19, cluburile şi restaurantele din Taiwan sunt deschise.
Țara cu 23 de milioane de locuitori are 429 de cazuri confirmate cu noul coronavirus și 6 decese.