Alexander Adamescu a fost reținut de autoritățile londoneze
În acest moment, instanța britanică a ridicat cauțiunea de care a beneficiat Alexander Adamescu, iar acesta este reținut de autoritățile londoneze, potrivit unui comunicat de presă remis MEDIAFAX de firma TNG & Alexander Adamescu.
„În urma unei corespondențe oficiale între ziarul România Liberă și Autoritatea Națională a Penitenciarelor, jurnaliștii români au trimis un Anglia un înscris a cărui autenticitate a fost contestată de Statul Român. Actul se referă la condițiile de detenție din penitenciarele din România. Prin urmare, motivul reținerii este generat de o situație care nu i se poate imputa lui Alexander Adamescu și nici redacției România Liberă”, se arată în comunicatul de presă remis joi MEDIAFAX.
Potrivit reprezentanților lui Alexander Adamescu, în cauză nu a fost deschis un dosar penal, iar fiul lui Dan Adamescu nu este cercetat penal pentru fals, ridicarea cauțiunii fiind decisă ca o măsură preventivă până la lămurirea situației legate de documentul respectiv.
„Alexander Adamescu este încrezător că această suspiciune va fi demontată, având în vedere că înscrisul în cauză a fost depus așa cum a fost primit din România, de la Autoritatea Națională a Penitenciarelor. Avem încredere în justiția britanică că va analiza cu celeritate această chestiune.Timp doi ani, la fiecare termen Statul Român nu a demonstrat că are condiții pentru cei aflați în detenție”, se mai arată în comunicatul de presă transmis.
Pe 25 aprilie 2017, Tribunalul din Londra decisese suspendarea extrădării lui Alexander Adamescu, fiul omului de afaceri Dan Adamescu, odată cu această decizie revocându-se și măsura controlului judiciar față de acesta. Curtea Internațională de Arbitraj de la Washington a recomandat Tribunalului din Londra să suspende extrădarea lui Alexander Adamescu până la clarificarea anumitor aspecte. Odată cu această decizie, Alexander Adamescu a ieșit de sub controlul judiciar, având, astfel, posibilitatea de a părăsi țara, a declarat atunci avocatul Pavel Abraham pentru MEDIAFAX.
Extrădarea lui Alexander Adamescu a fost cerută în baza unei acuzații de dare de mită împrună cu tatăl său, Dan Adamescu, însă, în acea perioadă, fiul afaceristului nu se mai afla în țară, a mai susținut apărătorul. Mandatul european de arestare al lui Alexander Adamescu are la bază un denunț făcut de un jurist de la una dintre societățile familiei Adamescu, de la care ar fi sustras suma de 100.000 de euro, potrivit sursei citate.
La solicitarea DNA, Tribunalul București a emis, în luna mai 2016, un mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Bogdan Alexander Adamescu, fiul omului de afaceri Dan Adamescu, fiind acuzat de dare de mită.
În ordonanța procurorilor DNA se arată că „în cursul lunilor iunie și decembrie 2013, inculpatul Adamescu Bogdan Alexander împreună cu tatăl său a remis, prin intermediari, sumele de 15.000 euro respectiv 23.000 lei magistraților Stanciu Ion și Rovența Elena, judecători la Tribunalul București – Secția VII Civilă pentru ca în schimb, aceștia să dispună, în dosare privind procedura insolvenței, soluții favorabile unora dintre societățile la care acționar era Adamescu Grigore Dan”.