Alexandra Stan a făcut plângere la Parchet. Managerul ei este cercetat penal pentru șantaj
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța au deschis cercetarea penală împotriva lui Marcel Prodan, managerul cântăreței Alexandra Stan, după ce aceasta a depus plângere penală împotriva lui. Prodan ar fi bătut-o din cauză că solista i-a cerut banii pentru munca ei.
Procurorii îl cercetează pe Marcel Prodan pentru infracțiunea de șantaj. Alexandra Stan le-a povestit procurorilor că a fost amenințată și lovită de Prodan, în zilele de vineri și sâmbătă din săptămâna trecută, „pe fondul unor neînțelegeri preexistente”.
Prodan ar fi urmărit să o determine pe Alexandra Stan să renunțe la cererile privind banii pentru spectacolele ei, care ar fi fost încasate de firma lui Prodan, informează procurorii constănțeni, într-un comunicat de presă al Ministerului Public.