Alexandru Cumpănașu face dezvăluiri despre rămășițele găsite în pădure: Cutia nici nu a fost deschisă la INML
„Acea cutie sau în ce se pun acele rămășițe nici nu a fost deschisă. Despre ce analiză vorbim? Cutia nici nu a fost deschisă. Cei de la INML nu au analizat nimic pentru că nu au deschis cutia. Informația este certă pe care o dau. DIICOT-ul a spus că nu a primit nimic. DIICOT-ul, după ce eu am infirmat (că ADN-ul de pe rămășițele ridicate din pădurea de lângă casa din din Caracal ar fi ale Alexandrei -n.r.), oamenii au spus clar, nu au primit de la INML care să confirme ceva. Mă refer la cele din liziera din pădure, desigur”, a declarat Alexandru Cumpănașu, la Antena 3.
Anchetatorii au găsit marți alte fragmente osoase și dinți într-o lizieră situată pe traseul Caracal-București, indicată de Gheorghe Dincă, medicii legiștii din zonă concluzionând că resturile de fragmente osoase examinate sunt cu cea mai mare probabilitate de natură umană, a anunțat DIICOT.
Rămășițele au fost transmise Institutului Național de Medicină Legală (INML) pentru analiză.