ALEXANDRU RAFILA: 650 de oameni mor zilnic în România. Trebuie să vedem câte sunt cazuri de coronavirus

Publicat: 28 03. 2020, 11:39
Rafila, anunț de ultimă oră despre vaccinul anticoronavirus! „În cazul în care va fi disponibil...”

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, spune că sunt 650 de persoane care mor zilnic în România în mod curent. „Rămâne să vedem câte sunt cazurile de Covid-19”, a afirmat Rafila.

„Sunt vreo 650 de persoane care mor zilnic în România în mod curent. Rămâne să vedem cât, cazurile de infecţie cu Covid-19, cât reprezintă din aceste 650 de cazuri. Ce e interesant, apropo de fragilitate, este că noi avem în România 14.000 de pacienţi care fac dializă. Deci doar 14.000. Dacă fac eu aşa o socoteală, mai puţin de unu la mie din populaţia României. Avem mai puţin de unu la mie din populaţie cu dializă şi avem 20% dintre decese pacienţi cu dializă”, a afirmat Rafila la Marius Tucă Show.

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie susţine că epidemia de coronavirus va dura aproximativ doi ani şi că distanţarea socială ar trebui păstrată şi după aceea.

„Eu cred că trebuie să reducem oricum activitatea socială, adică să nu ne întoarce, la modelul anterior. Probabil că vor exista relaxări în cursul perioadei de vară. Punctul meu de vedere a fost şi mi-l menţin legat de o evoluţie de doi ani a acestei epidemii”, a afirmat Alexandru Rafila.