Alexandru Rafila, anunț înfiorător: “Până la finalul anului…” Când scăpăm de coronavirus?!
Reprezentatul OMS în România, Alexandru Rafila, a vorbit despre pandemia de coronavirus, care a pus stăpânire peste România. Reputatul medic susține că, până la finalul anului, nu există șanse să scadă numărul de cazuri noi de COVID-19.
„Până la finalul anului nu o să scadă numărul de cazuri. Vine sezonul rece, organismul nostru e mai expus. Începe şi şcoala, vom avea şi o creştere. Lunile noiembrie şi decembrie ar putea fi problematice.
Sigur, ne dorim să nu fie, dar cred că o mare atenţie trebuie să dăm protecţiei celor vulnerabili ca să putem trece cu bine această perioadă„, a declarat dr. Alexandru Rafila la Antena 3.
„Asta este o poveste că vor veni în luna decembrie şi se administrează în luna ianuarie. Faptul că a existat o rezervare de vaccin din partea UE în raport cu compania Astrazeneca se datorează unui fapt extrem de simplu. Comisia Europeană a finanţat, alături de SUA, dezvoltarea acestui vaccin. Nu compania Astrazeneca a plătit dezvoltarea, ci Comisia Europeană şi SUA. Pentru Astrazeneca a fost o înţelegere pentru 300 de milioane de doze care ar putea fi mărită la 400 de milioane de doze, dar să vedem când va fi şi dacă va fi disponibil vaccinul de la Astrazeneca, având în vedere incidentul care s-a petrecut. Atunci, nu putem face astfel de aprecieri că vaccinul vine până la sfârşitul anului„, a spus Alexandru Rafila la Antena 3.
Alexandru Rafila: „Cum să transpoți în Africa…”
„Noi trebuie să ne gândim și la partea logistică. Astăzi, citeam că, dacă ar exista un vaccin, este nevoie de 8000 de avioane de transport ca să îl distribuie în toată lumea. Şi mai avem o problemă şi mai mare: problema stabilităţii vaccinului. Unul dintre vaccinurile care se dezvoltă în momentul de faţă şi celelalte care sunt bazate pe tehnologia acizilor nucleici trebuie congelate la -70 de grade în timpul transportului. Să ştiţi că este complicat să transporţi miliarde de doze de vaccin la -70 de grade, care nu este o temperatură obişnuită.
Gândiţi-vă… cum să transporţi în Africa, în America de Sud, în Asia cantităţi enorme de vaccin şi trebuie să asiguri lanţul de frig. Dar nu mai este unul de 3 până la 8 grade Celsius, ci este un lanţ de frig între – 70 şi – 80 de grade. Este foarte scump. Lumea care îşi închipuie că mâine înregistrăm vaccinul şi peste o săptămână fiecare ţară primeşte primele doze nu face decât să dezinformeze şi să creeze false așteptări. Este bine să fim realişti, ponderaţi, când facem astfel de declaraţii şi să aşteptăm momentul în care vaccinurile sunt autorizate şi să avem şi un timing„, a explicat Alexandru Rafila.
“Fiecare lot este verificat!”
„Eu un lucru pe care aş vrea să vi-l spun pentru că lumea nu înţelege şi se fac tot felul de aprecieri. Un vaccin, după ce este aprobat, primeşte două categorii de ok. Prima dată, primeşte o autorizaţie de producţie – pot să produc vaccinul, este bun, este eficace, este sigur. După care urmează o a doua verificare – aprobarea punerii pe piaţă. Fiecare lot de vaccin este verificat pentru că este posibil ca vaccinul să fie bun, dar un anumit lot să aibă o deficiență. Fiecare lot este verificat şi primeşte autorizaţia de punere pe piaţă. Lucrul acesta se întâmplă inclusiv cu vaccinurile pe care noi le utilizăm în programul naţional. În mod obişnuit, nu există un lot de vaccin care să ajungă să fie administrat dacă nu este verificat„, a spus mai spus Alexandru Rafila.