Alexandru Rafila: E foarte important ca în perioada următoare, majoritatea spitalelor să primească pacienți COVID. Sistemul e supraaglomerat!
Alexandru Rafila a declarat că este nevoie urgentă ca majoritatea spitalelor să primească pacienți cu SARS-CoV-2, pentru că sistemul este tot mai aglomerat.
Rafila a fost la Bacău și acolo au avut ideea de a coordona activitatea pentru fiecare spital să primească pacienți COVID, pe circuite separate, scrie Adevărul.ro.
„În primul rând eu cred că sistemul e foarte expus în momentul de faţă, fiindcă această presiune pe care nu pune cineva, dar pacienţii care se prezintă la spital trebuie trataţi, vă daţi seama că orice sistem are o limită. În condiţii de criză, de război, pentru că se poate spune că e un război cu această boală, măsurile sunt excepţionale. În ceea ce priveşte procedurile, dacă au fost îndeplinite sau nu, ele trebuie respectate categoric”, a declarat Alexandru Rafila duminică la Antena 3.
Rafila a mai spus că „e foarte important ca în perioada următoare, majoritatea spitalelor să primească pacienţi cu acest coronavirus”. „Am fost în Bacău şi acolo au avut ideea de a coordona activitatea pentru ca fiecare spital să primească pacienţi COVID, sigur pe circuite separate. Dar lucrul acesta trebuie făcut de urgenţă pentru că la cât de supraaglomerat e sistemul, ori se întâmplă ce s-a întâmplat la Piatra Neamţ, ori ajungem la supraaglomerare mai mare”, a completat social-democratul Rafila.
„Sau să se poată amenaja zone suplimentare care pot să funcţioneze şi să fie la dispoziţia acestor pacienţi. Lucrul acesta trebuie făcut cât mai repede, sperăm să se stabilizeze numărul de cazuri, tot la 10.000 pe zi înseamnă că sunt foarte multe persoane internate, iar spitalele nu mai fac faţă la fluxul acesta mare de pacienţi”, a concluzionat reprezentantul României la OMS.
Alexandru Rafila, îngrijorat că tragedia s-ar putea repeta: „În România, infrastructura spitalelor, la nivelul anilor`70 / Se politizează din toate părțile”
Reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat, duminică seară, la Realitatea Plus, că este îngrijorat ca incendiul de la Spitalul Județean Neamț să nu se repete.
„Majoritatea spitalelor din România sunt din anii `70, chiar dacă aducem echipamente, spitalele nu sunt pregătite să primească. Infrastructura electrică nu e pregătită. Suntem într-o situație foarte dificilă când trebuie să dotăm paturile cu oxigen, să extindem capacitatea de ATI. (…) Sunt foarte îngrijorat că această problemă ar putea să se repete.”