Alin Cocoș și-a recunoscut faptele în dosarul „Bica 1”. Elena Udrea, chemată ca martor
Alin Cocoș a fost audiat vineri, la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), în dosarul în care este judecat alături de tatăl său Dorin Cocoș, de fosta șefă a DIICOT Alina Bica și de foști membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietății (ANRP), pentru fapte de corupție în legătură cu soluționarea unor cereri de desăgubire ale omului de afaceri Gheorghe Stelian.
Acesta a arătat, în fața instanței, că recunoaște acuzațiile care i se aduc de către anchetatori și dorește să fie judecat prin procedura simplificată, la fel cum au cerut, anterior, Dorin Cocoș și Ionuț Mihăilescu, fostul consilier al Alinei Bica. Cererea celor trei a fost însă amânată de magistrați, până după ce vor fi audiați toți inculpații și martorii și vor fi administrate probele.
Alin Cocoș le-a spus magistraților cum l-a cunoscut pe Ionuț Mihăilescu și cum a ajuns să vândă terenul de la Snagov, din care o parte ar fi fost primită de Alina Bica. El a precizat că Ionuț Mihăilescu s-a arătat interesat să cumpere proprietatea, împreună cu mai mulți prieteni, printre cumpărători aflându-se și fosta șefă a DIICOT.
În declarația sa, Alin Cocoș a mai arătat că, inițial, a dorit să vândă terenul de la Snagov cu 200.000 de euro, dar tatăl său i-a spus să îl vândă cu 100.000 de euro mai puțin.
„La una dintre întâlniri a participat și tatăl meu. Ionuț Mihăilescu mi-a spus că nu are decât 100.000 de euro, dar a menționat că printre cumpărători era și Alina Bica. Tatal meu a acceptat prețul. Ulterior, l-am întrebat pe tatăl meu de ce face acest gest. El mi- a spus textual că are o obligație față de Alina Bica, de când ea era la ANRP. Ulterior, mi-a spus că obligația era legată de o despăgubire primită de Gheorghe Stelian. Am acceptat prețul pentru că tot ce am datorez tatălui meu. Dacă îmi spunea să vând cu 20.000 de euro, așa făceam”, a declarat Alin Cocoș, în fața magistraților instanței supreme.
Dorin Cocoș a confirmat și el, în fața judecătorilor, că i-a spus fiului său că are o obligație față de Alina Bica și, dacă este cazul, să-l lase pe Mihăilescu să plătească terenul în rate.
Totodată, la termenul de vineri, avocații Alinei Bica au solicitat judecătorilor să dispună audierea Elenei Udrea în calitate de martor, pentru a arăta dacă SRI a pus presiune pe fosta șefă a DIICOT.
Instanța supremă a stabilit un nou termen al procesului pentru 23 octombrie.
În dosarul „Bica 1” sunt judecați, pentru abuz în serviciu, opt foști membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor – fosta șefă a DIICOT Alina Bica, în calitate de fost reprezentant al Ministerului Justiției în comisia ANRP, Crinuța Dumitrean, Sergiu Ionuț Diacomatu, Cătălin Florin Teodorescu, Remus Virgil Baciu, Lăcrămioara Alexandru, Oana Vasilescu și Dragoș George Bogdan. Evaluatorul Emil Nuțiu și omul de afaceri Gheorghe Stelian sunt acuzați de complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave.
Cei opt foști membri ai Comisiei din ANRP sunt acuzați că i-au aprobat omului de afaceri Gheorghe Stelian, în 2011, despăgubiri pentru un teren de 13 hectare supraevaluat cu peste 62 de milioane de euro.
Alina Bica mai este judecată, în același dosar, și pentru luare de mită și abuz în serviciu, fapte de care a fost acuzată inițial în dosarul „Bica 2”. În urma unei decizii a instanței supreme, dosarul „Bica 1” include toate acuzațiile aduse Alinei Bica pentru fapte pe care le-ar fi săvârșit ca membru în comisia ANRP, precum și acuzațiile față de Dorin și Alin Cocoș și Ionuț Mihăilescu.
Omul de afaceri Dorin Cocoș este judecat pentru două fapte de trafic de influență și dare de mită, iar fiul acestuia Alin Cocoș, pentru complicitate la trafic de influență și complicitate la dare de mită. Procurorii DNA i-au trimis în judecată și pe Ionuț Florentin Mihăilescu, fost consilier al lui Alinei Bica, persoană apropiată lui Alin Cocoș, pentru complicitate la luare de mită (două fapte).
Dorin Cocoș este acuzat că, în schimbul influenței exercitate asupra Alinei Bica și a altui membru al Comisiei Centrale a ANRP, ar fi pretins și primit, în perioada de după 17 ianuarie 2011, de la Gheorghe Stelian, beneficiarul drepturilor litigioase, denunțător în cauză, suma de 10 milioane de euro, cu condiția să-i asigure rezolvarea dosarului de despăgubire.