Alin Moldoveanu, medaliat cu aur la JOCURILE OLIMPICE 2012, cetățean de onoare al municipiului Focșani
Campionul olimpic la pușcă 10 metri, Alin Moldoveanu, a fost numit cetățean de onoare al municipiului Focșani, fiind recompensat de municipalitate cu suma de 20.000 de lei pentru rezultatele obținute la Olimpiada de la Londra, transmite corespondentul MEDIAFAX,
Distincția i-a fost acordată sportivului într-o ședință festivă a Consiliului Local Focșani, care a avut loc marți, Alin Moldoveanu fiind aplaudat de consilierii locali, în timp ce primarul Decebal Bacinschi i-a înmânat placheta și diploma care îi conferă titlul, dar și un premiu de 20.000 de lei.
Alin Moldoveanu a spus că se simte onorat să dețină un asemenea titlu și a promis să obțină și alte premii la competițiile sportive, astfel încât focșănenii să fie mândri de el. Potrivit lui Moldoveanu, prioritatea sa o reprezintă în acest moment calificările la olimpiada următoare, care va avea loc la Rio de Janeiro, peste patru ani.
„Sunt onorat să fiu cetățean de onoare și banii sunt foarte importanți, orice sumă de bani e importantă. De acum, voi încerca să mă calific pentru următoarea ediție a Jocurilor Olimpice. Despre jocurile de la Londra, atunci când am primit medalia, ce pot spune mai mult decât că aveam lacrimi în ochi, iar asta spune totul”, a declarat Alin Moldoveanu.
Alin Moldoveanu a obținut prima medalie olimpică pentru România pe 30 iulie, la proba de pușcă aer comprimat 10 metri. Doar două medalii de aur au cucerit sportivii români la ediția din acest an a jocurilor olimpice, cealaltă fiind câștigată la sărituri de gimnasta Sandra Izbașa.
Alin Moldoveanu are 29 de ani, este din Focșani și este căsătorit.