Alina Gorghiu, despre Dosarul „2 Mai”: „Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare”

Publicat: 25/04/2024, 13:50

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care are pe rol dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”.

„Decizia de ieri (miercuri, nr) a aparţinut Secţiei pentru judecători în materie disciplinară a CSM, ministrul nu e parte a acestei secţii. Nu am niciun fel de atribuţie în toată această procedură. Secţia a analizat dosarul şi aşa cum ştiţi, a decis ca judecătoarea din dosarul Pascu să nu fie suspendată până la finalizarea procedurii disciplinare, chiar dacă Inspecţia Judiciară a transmis acel raport prin care propunerea suspendarea doamnei judecător până la finalizarea acţiunii disciplinare”, a declarat Alina Gorghiu.

Ministrul Justiţiei a precizat că „e important să precizeze că dosarul penal e în continuare în procedură şi, de asemenea, că acţiunea disciplinară se derulează”.

„Acum, în calitate de ministru, am o obligaţie de rezervă, pe care nu pot să o încalc, nu pot să mă pronunţ cu privire la dosar, nu am voie să mă pronunţ cu privire la probele din dosar. Însă, am spus nu o dată, ci de fiecare dată când a venit vorba de acest caz şi de alte cazuri care au avut aceeaşi încărcătură, că nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de întrebare cu privire la procedura care s-a desfăşurat în acest dosar. Motiv pentru care mi-aş fi dorit ca decizia de ieri a CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare, de nelămurire a publicului”, a completat Alina Gorghiu.

Gorghiu: „Rămâne să evalueze fiecare dacă decizia CSM a fost înţeleaptă sau nu”

Ea a menţionat că „Justiţia nu se face la televizor, nu se face în stradă, ci în instanţe, dar în acelaşi timp, avem obligaţia să ascultăm care sunt nemulţumirile cetăţenilor şi să încercăm să fim transparenţi şi să dăm răspuns acestor nemulţumiri”.

„Rămâne să evalueze fiecare dacă decizia de ieri a fost înţeleaptă sau nu. Din punctul meu de vedere, fiecare acţiune, fiecare decizie a CSN, a ministerului, a sistemului judiciar, trebuie să ajute la creşterea încrederii în Justiţie, şi nu la o şi mai mare nemulţumire a cetăţenilor. Vom vedea care va fi evoluţia în acest dosar, dar, repet, îmi doresc tare mult să contribuim la creşterea increderii în justiţie, nu la a pune încă o sămânţă în grădina neîncrederii”, a completat sursa citată.

Judecătoarea din dosarul accidentului de la 2 Mai, Ioana Ancuţa Popoviciu, nu va fi suspendată din funcţie, a decis, miercuri, Consiliul Superior al Magistraturii, care a respins cererea Inspecţiei Judiciare ca neîntemeiată. Secţia pentru judecători în materie disciplinară a apreciat că exercitarea în continuare a funcţiei de către Ioana Ancuţa Popoviciu ”nu este de natură a afecta desfăşurarea cu imparţialitate a procedurii disciplinare faţă de aceasta”.

CITEȘTE ȘI:

Judecătoarea dosarului „2 Mai” cere să fie RETRASĂ! Avocatul Adrian Cuculis: „Dacă se va admite cererea, întreg procesul se reia de la zero”

CSM amână discuțiile privind suspendarea judecătoarei lui Vlad Pascu / Ioana Ancuța Popoviciu a cerut un nou termen pentru fi prezentă la dezbateri

Inspecția Judiciară cere SUSPENDAREA judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, cea care a întrebat dacă victima lui Vlad Pascu este în sala de judecată

Carla Adamescu
Carla Adamescu este un jurnalist cu experiență în domeniul social. A lucrat în presa locală și, ulterior, la publicații din Capitală. S-a mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligație pentru șoferi. Regulă pentru cei cu mașini second-hand. Se verifică neapărat
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Noor Inayat Khan, prințesa spioană. A strigat „Libertate” înainte să fie împușcată în cap de...