Prima pagină » Știri » Alina Gorghiu: Digitalizarea Senatului, primul obiectiv realizat în noul mandat

Alina Gorghiu: Digitalizarea Senatului, primul obiectiv realizat în noul mandat

Alina Gorghiu: Digitalizarea Senatului, primul obiectiv realizat în noul mandat
Alina Gorghiu: Digitalizarea Senatului, primul obiectiv realizat în noul mandat / Sursă Foto: Facebook

Digitalizarea Senatului este primul obiectiv realizat în noul mandat, scrie, pe Facebook, Alina Gorghiu, senator PNL: „Astfel, propunerile legislative, întrebările în interpelările parlamentarilor și proiectele de lege ale Guvernului vor putea fi depuse și online”.

„O primă victorie în calitate de senator PNL”

„O primă victorie în calitate de senator PNL, legislatura 2020-2024. Colegii senatori au votat, astăzi (luni – n.r.), proiectul privind digitalizarea Senatului. Astfel, propunerile legislative, întrebările în interpelările parlamentarilor și proiectele de lege ale Guvernului vor putea fi depuse și online la Senat. Camera Superioară a Parlamentului a dat astfel un mesaj important pentru întreaga societate: noua majoritate acționează în interesul tuturor cetățenilor, ceea ce implică și adoptarea unor proiecte pe care PSD le-a făcut uitate prin sertarele Legislativului, doar pentru că nu erau inițiativele lor. Exact cum a fost și în cazul proiectului de mai sus, depus cu multe luni în urmă cu un scop bine definit: funcționarea neîntreruptă a activității Senatului, fără sincope, reacție la situațiile în schimbare și la facilitățile pe care le asigură mediul online”, transmite Alina Gorghiu.

Gorghiu este de părere că, odată cu acest vot, Senatul își asigură trecerea „ireversibilă” la un mediu de lucru normal pentru secolul în care ne aflăm, „chiar dacă se întâmplă abia la aproape 20 de ani de la intrarea în vigoare a Legii 455/2001 privind semnătura electronică”.

„Întreaga procedură se va face prin intermediul unei aplicații electronice”

„Întreaga procedură se va face prin intermediul unei aplicații electronice, AGIPL – Aplicația pentru Gestionarea Înregistrării Proiectelor Legislative. Iar rezultatul nu va fi altul decât eficientizarea. Prin acest demers am dorit să mă asigur că Senatul va deveni o instituție modernă, care funcționează normal, transparent și care valorifică la maximum tehnologiile digitale. Mă bucur pentru acest prim succes în noul mandat, dar cea mai mare recompensă ar fi ca Senatul să fie un exemplu pentru administrația publică în general și toate instituțiile statului să declare cât mai repede capitolul digitalizare – obiectv realizat”, mai scrie parlamentarul.

Radu Cristian ... vezi toate articolele

Citește și