Alinei i-a bătut cineva în geam la 4 dimineața. Ce a urmat este un FENOMEN NEREZOLVAT încă în România

În urmă cu 6 ani, Alina C. se trezea din somn, pe la 4 dimineața, cu bătăi în geamul camerei din apartamentul său, de la parter. Era fostul ei prieten, care îi spunea că dacă nu se întoarce la el, va fi de rău. „I-am spus să mă lase în pace și după ce am închis fereastra, s-a auzit o bufnitură în parcare. Mașina mea avea parbrizul spart și capota distrusă”, își amintește Alina, 30 de ani.

La vremea respectivă, ordinul de protecție exista vag prevăzut în legea pentru prevenirea violenței în familie și era rar aplicat. Alina a mers la poliție, unde a povestit tot, a dus chiar și mașina distrusă la secție, pentru că polițiștii veniți la locul faptei nu aveau la ei trusă de luat amprente. Le-a spus că este constant amenințată de fostul prieten, atât față în față cât și prin mesaje telefonice. „I-am întrebat dacă există vreun mod ca poliția să îmi ofere protecție. Știi ce mi-au zis polițiștii? ‘Da” ce vrei, domnișoară, să-ți angajăm bodyguard? Noi nu avem ce face…””, spune Alina C.

Deși atunci exista ordinul de protecție, prin care individul agresor putea să primească interdicție de a se mai apropia de tânără, polițiștii s-au făcut că plouă. Șase ani mai târziu, ai putea spune că procedura este mult mai ușoară. Din 2012, o modificare a legii pentru prevenirea violenței în familie a introdus prevederi explicite pentru cum funcționează ordinul de protecție: judecătorii trebuie să rezolve cererile din partea victimelor în regim de urgență, să asigure un proces rapid, fără administrare extinsă de probe și martori, iar în cazuri de urgență, ordinul de protecție poate fi emis chiar în aceeași zi.

ACTUALITATE MAE, atenționare de călătorie pentru români: GREVĂ pe aeroporturile din Portugalia

21:52

POLITICĂ Crin Antonescu: Nu cred că, din postura de PREȘEDINTE al României, convingerile mele liberale m-ar face neinteresant pentru un alegător PSD

21:42

Nu e însă chiar așa ușor, nici cu legea în mână. În primul rând din cauza mentalității unora dintre victime. Chiar în luna decembrie, un bărbat de 44 de ani din comuna Lălești, județul Vaslui, a fost condamnat la 4 ani și jumătate de închisoare, pentru încălcarea în mod repetat a ordinelor de protecție și pentru că își bătea crunt soția și cei șapte copii. Aceștia erau nevoiți să se ascundă într-o groapă săpată în curtea casei, ca să scape de bătăile soțului alcoolic. Când în sfârșit justiția și-a făcut treaba, Judecătoria din Bârlad băgându-l pe agresor la închisoare, reacția femeii bătute crunt atâta timp a fost stupefiantă.

„Bun, rău, era tata la copii. E tată, e altfel în curte. Eu pot să mă duc să tai lemne la pădure? Bărbatul se descurcă altfel, nu e ca femeia. Pentru o palmă? Dar nu se mai ceartă lumea? Prea mult i-a dat”, a spus Lucica Cucu, conform Știrile Pro TV.

Un studiu la nivel național privind implementarea ordinelor de protecție, realizat în 2013 de o coaliție de ONG-uri pentru drepturile omului și pentru combaterea violenței împotriva femeilor, arată de ce este atât de greu:

„Două caracteristici fac ca intervenția pentru diminuarea fenomenului să fie extrem de dificilă mai ales în comunități extinse și multiculturale. Ele sunt: secretul care înconjoară și protejează viața privată de familie și de cuplu și acceptarea tradițională pe de-o parte a rolurilor inegale ale membrilor familiei, iar pe de altă parte a exercitării autorității în familie prin violență de orice fel„.

Cum apără sistemul judiciar femeia bătută. Când urgența înseamnă 175 de zile

Al doilea mare motiv pentru care ordinele de protecție nu funcționează în România, și de altfel principalul motiv, este modul în care ele sunt aplicate de sistemul judiciar. Un raport al Inspecției Judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), consultat de gândul, arată că în perioada mai 2012 – martie 2014, instanțele din România au judecat în total 4.305 cereri de ordine de protecție, cele mai multe la nivelul judecătoriilor. Un procent mic din sentințe, de aproape 19%, au fost atacate de agresori la o instanță superioară.

Același raport al autorității de control în magistratură arată că, deși la majoritatea instanțelor legea este aplicată cu celeritate și funcțional, există multe excepții care fac din ordinul de restricție o vorbă în vânt, nicidecum un instrument de protecție.

Clarificările aduse în 2012, în legea care reglementează ordinele de protecție (217/2003), obligă judecătorii să judece în regim de urgență cererile de ordin de protecție, în camera de consiliu, să citeze părțile în regim de urgență și să nu admită un probatoriu care necesită timp îndelungat. Pronunțarea judecătorului poate fi amânată cel mult 24 de ore, iar motivarea sentinței trebuie emisă în cel mult 48 de ore de la pronunțare. În situațiile de urgență deosebită, emiterea ordinului de protecție poate avea loc în aceeași zi cu cererea. Comunicarea ordinului de protecție impus de judecător se face „de îndată” către Poliție.

Raportul Inspecției Judiciare a CSM arată însă că lucrurile nu merg tocmai așa. Astfel, raportul arată că termenul de repartizare urgentă a unei astfel de plângeri la un complet de judecată este cuprins de regulă între 3 și 5 zile. Urmează apoi stabilirea primului termen de judecată, unde de regulă aceeași „urgență” este cuprinsă între 1 și 9 zile de la data înregistrării cererii.

„S-au întâlnit și cazuri în care acesta (primul termen de judecată) a fost stabilit la un interval mai mare, ajungându-se până la 175 de zile„, arată însă raportul, exemplificând cu dosare de ordine de protecție de la Judecătoria Constanța, Judecătoria Șimleu Silvaniei sau Judecătoria Turda.

De multe ori, judecătorii nu respectă nici măcar termenul de repartizare a dosarului stabilit de aplicația ECRIS. „O situație specială s-a constatat la Judecătoria Babadag unde, deși pentru cererile având ca obiect emitere ordin de protecție s-a stabilit ca termen de distribuire (repartizare) tipul de termen de 5-10 zile, din aplicația ECRIS, ulterior, completul învestit stabilește primul termen de judecată la un interval de aproximativ 20 zile„, arată raportul. O situație similară are loc și la Tribunalele Tulcea, Brașov sau Ilfov, unde sistemul ECRIS stabilește aleator completul de judecată și data primului termen, însă completul de judecători driblează sistemul și „fixează termen manual în prima ședință planificată”.

Raport: „Gestionarea defectuoasă a dus la lipsirea de substanță a dispozițiilor”

„Practica altor instanțe a dovedit că termenul de urgență are un caracter relativ, lăsat la aprecierea judecătorului, fiind raportat la volumul de activitate al instanței, în general și al completului învestit cu soluționarea cauzei, în special. Gestionarea defectuoasă a managementului cauzelor având ca obiect emitere ordin de protecție, nu în puține rânduri a dus la lipsirea de  substanță a dispozițiilor avute în vedere de legiuitor vizând înlăturarea stării de pericol„, este una dintre constatările cele mai de impact ale Raportului Inspecției Judiciare.

Inspectorii CSM dau exemple de „urgență” în instanțele din România. La Judecătoria Botoșani, primul termen de judecată a unei cereri de ordin de protecție a fost fixat la 3 luni de la data înregistrării cererii, cauza fiind soluționată în 105 zile (adică 3 luni și jumătate). La Judecătoria Oradea, un astfel de caz a primit nu mai puțin de 5 termene de judecată, pentru administrarea de probe și audierea de martori (contrar prevederilor legii), astfel că dosarul a durat 104 zile. Pe același principiu, la Tirbunalul Suceava s-au acordat 6 termene de judecată, procesul durând 125 de zile. Exemplele sunt mult mai multe, în raportul CSM.

Raportul CSM constată că „durata de soluționare a cauzelor la fond a fost de 1-174 zile, iar în calea de atac a fost cuprinsă între 30 și 310 zile”. Adică, o cerere de ordin de protecție poate ajunge să fie judecată într-o instanță din România chiar și în aproape 6 luni, timp în care starea de pericol asupra victimei persistă.

Mai departe, pentru ca un ordin de protecție să devină efectiv într-adevăr, el trebuie comunicat Poliției, de către instanțe, pentru a fi aplicat. Și aici apar întârzieri mari, care se adaugă la cele provocate de judecata propriu-zisă.

„Foarte multe instanțe au transmis măsura dispusă organului de executare, la intervale de timp semnificative față de data pronunțării hotărârii și uneori, chiar și față de data redactării sentinței, astfel: la Judecătoria Iași comunicarea ordinului s-a realizat într-un interval de timp de 4-60 de zile de la pronunțarea sentinței; la Judecătoria Balș comunicarea s-a făcut într-un interval de timp cuprins între 2 și 37 de zile; la Judecătoria Slatina într-un interval de 1-20 de zile; la Judecătoria Târgu Mureș comunicarea s-a făcut într-un interval de timp de 1 și 17 zile; la Judecătoria Craiova într-un interval de 1-16 zile; la Judecătoria Odorheiul Secuiesc comunicarea s-a făcut de îndată sau într-un interval de timp de până la 14 zile; la Judecătoria Sibiu comunicarea hotărârii în integralitatea ei, s-a realizat într-un interval cuprins între 3 și 12 zile; la Judecătoria Hațeg comunicarea s-a făcut într-un interval cuprins între 2 și 7 zile”, arată Raportul inspectorilor de la CSM.

Oana Băluță: „Vorbim despre situații de viață și de moarte”

Funcționarea sistemului judiciar în cazul ordinelor de protecție, chiar și după modificarea legii și crearea unui mecanism mai explicit de aplicare a ei, este la pământ. Este atât concluzia nescrisă a raportului Inspecției Judiciare, care constată în concluzii că „deși judecătorul are autonomie decizională privind organizarea ședinței de judecată, nu s-a înregistrat o îmbunătățire, în sensul reducerii duratei de soluționare a cauzelor” și că nu există o practică unitară la nivelul instanțelor, în aceste spețe, cât și cea la care ajung experții.

„Sunt foarte multe disfuncționalități în implementarea ordinelor de protecție. Termenul de judecare este extrem de mare. Imaginați-vă o lună în care o femeie a depus o astfel de solicitare și trebuie să își gestioneze viața cu un soț violent, poate are și un copil. O femeie apelează la ordin de protecție când situația este atât de gravă încât să nu mai existe nicio altă măsură la care să mai poată apela. Vorbim despre situații de viață și de moarte. Desigur că persoana care solicită acest ordin trebuie să dovedească starea de pericol – cu martori, mesaje, certificate medico-legale”, explică pentru gândul Oana Băluță, conferențiar universitar la Facultatea de Jurnalism a Universității București și activistă feministă, co-autoare a mai multe studii privind implementarea ordinelor de protecție.

O altă problemă a acestui sistem este că prea puține femei știu de existența lui, chiar și așa semi-funcțional cum este. „Sunt persoane care nu știu că există așa ceva, o mare problemă este comunicarea. Cine le spune de ordinele de protecție? De când a fost introdus în lege există însă o creștere. Cât de mult sunt însă încurajate femeile să depună astfel de plângeri? Uneori, polițiștii le descurajează„, arată Oana Băluță.

Chiar și când justiția ajunge la un verdict, uneori deciziile lasă de dorit. „Există decizii aberante ale justiției, de exemplu agresorul să nu se apropie la mai mult de 1,5 metri de victimă. Cum se poate monitoriza asta? La Poliție, nu există norme pentru a verifica cum se aplică aceste ordine de protecție„, mai explică pentru gândul Oana Băluță.

91% dintre cererile de protecție vin de la femei. Care este topul județelor

Studiul pe 2013 al Rețelei pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor arată că 91% dintre cererile de ordin de protecție provin de la femei și doar 9% de la bărbați. Dintre femeile care depun o astfel de cerere, 11% își retrag plângerea.

98% din cazurile luate în considerare pentru emiterea unui ordin de protecție au fost certificate medico-legale emise pentru sub 20 de zile de spitalizare, pentru lovituri și alte violențe, mai arată studiul.

Conform Raportului Inspecției Judiciare a CSM, cele mai multe cazuri judecate pentru emiterea unui ordin de protecție au avut loc în perioada 2012-2014 în instanțele din București (630), din județul Bacău (245), județul Iași (231), județul Prahova (220) și județul Vaslui (194). Cele mai puține astfel de cazuri s-au înregistrat în instanțele din județele Caraș-Severin (8), Harghita (24), Călărași (24), Vrancea (25) și Bistrița Năsăud (31).

Studiul ONG-urilor mai arată că cele mai frecvent stabilite distanțe la care agresorul are voie să se apropie de victima care a solicitat ordinul de protecție sunt de 50 și 100 de metri. Există însă și excepții: în 13 ordine de protecție, distanța impusă a fost de 1,5 metri, 2, 3 sau 5 metri. „Nu știm ce mod de supraveghere ar putea efectua lucrătorii de poliție în aceste cazuri și care ar fi eficiența măsurii”, arată Studiul.

Din datele incomplete primite de la inspectoratele județene de Poliție, ONG-urile au stabilit că în perioada 2012-2013, din 338 de ordine de protecție au fost încălcate 84 și s-au constituit dosare penale pentru 81 de cazuri.

„Nu se face supravegherea în teren a agresorului. Singura cale de a se proteja pentru victimă este să dea telefon la un număr de urgență al secției sau la 112. Nu există nici o procedură la încheierea duratei de valabilitate a ordinului de protecție. (Polițiștii) Nu au cum să verifice respectarea prevederilor din ordinului de protecție și a modului cum este respectată distanța de victimă. Numai victima îl cunoaște (pe agresor) și îi poate sesiza„, mai arată Studiul respectiv.

Ce prevede legea privind ordinele de protecție

Legea care reglementează ordinele de protecție stabilește că:

„Persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre următoarele măsuri – obligații sau interdicții:

a) evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;

b) reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei;

c) limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;

d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate;

e) interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;

f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima;

g) obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute;

h) încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora”.

Durata unui ordin de protecție nu poate depăși 6 luni. Cererea pentru un ordin de protecție poate fi introdusă de victimă, dar și de un procuror, de o autoritate locală cu atribuții în protecția victimelor violenței în familie, de reprezentanții furnizorilor de servicii sociale, cu acordul victimei. Cererea este scutită de taxa de timbru judiciar.

Instanțele sesizate cu astfel de cazuri trebuie să le trateze conform regulilor privind cauzele „de urgență”. În caz de urgență deosebită, instanța poate emite ordinul de protecție chiar în aceeași zi, pronunțându-se pe baza cererii și a actelor depuse, fără concluziile părților. Judecata se face de urgență și cu precădere, nefiind admisibile probe a căror administrare necesită timp îndelungat. Pronunțarea se poate amâna cu cel mult 24 de ore, iar motivarea ordinului se face în cel mult 48 de ore de la pronunțare.

Executarea ordinului de protecție se poate face fără somație și fără să mai treacă vreun termen. Decizia instanței poate fi atacată în termen de 3 zile de la pronunțare sau de la comunicare.

Ordinul de protecție se comunică de îndată structurilor Poliției Române în a căror rază teritorială se află locuința victimei și a agresorului și se pune în executare de îndată, de către sau sub supravegherea Poliției. Pentru punerea în executare a ordinului de protecție, polițistul poate intra în locuința familiei și în orice anexă a acesteia, cu consimțământul persoanei protejate sau, în lipsă, al altui membru al familiei. Poliția este cea care supraveghează cum se respectă ordinul de protecție și trebuie să sesizeze procurorii dacă se încalcă.

Cum arată o CERERE DE ORDIN DE PROTECȚIE, despre care ONG-urile din domeniul combaterii violenței împotriva femeilor spun că este stufos și descurajator pentru victimele care doresc să se adreseze justiției.