Alis Grasu, managerul SABF, anunț teribil: “Jumătate din apelurile pe care le primim sunt de la pacienţi cu coronavirus. Am avut și nouă persoane infectate în ambulanță!”
Alis Grasu, managerul Serviciului de Ambulanta Bucuresți-Ilfov (SABIF), a anunțat că aproape jumătate din apelurile primite sunt de la pacienți infectați cu coronavirus.
Managerul Serviciului de Ambulanta Bucuresți-Ilfov a precizat că, în prezent, este un volum foarte mare de muncă și că se fac eforturi în așa fel încât situația să fie gestionată corespunzător, având în vedere că numărul de cazuri noi de coronavirus crește de la o zi la alta.
“Este un volum foarte mare de muncă. Se fac eforturi comune, noi și Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Serviciul SMURD, pentru a gestiona și această situație. Dacă ne raportăm doar la ultimele 24 de ore, din ce cele 1.800 de solicitări venite la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, 40,72% sunt cazuri despre pacienţi cu infecţia COVID-19.
Nu am luat în calcul şi pacienţii care sunt transportaţi la spital pentru cei asimptomatici, sau cu simptomatologie minoră, care sunt duşi pentru evaluare. Nu i-am luat în calcul şi pe aceştia. Practic, am luat în calcul urgenţa aceea de cod roşu, de cod galben. Ar fi undeva de 50-51% dacă am lua şi aceste cazuri„, a declarat Alis Grasu la Antena 3.
Pacienții asimptomatici, transportați la spital cu aceeași ambulanță
Alis Grasu a dezvăluit că au fost cazuri când amblanțele au ajuns la unitățile medicale chiar și cu nouă persoane infectate cu noul coronavirus.
„Da, au fost şi astfel de situaţii şi sunt în continuare. Este vorba de acei pacienţi care sunt asimptomatici, au testul pozitiv pentru COVID-19, sau au simptomatologie minoră şi sunt transportaţi conform legii la spital pentru a fi evaluaţi.
Ei sunt transportaţi în ambulanţe care au capacitatea din construcţie să transporte mai multe persoane. Se numesc ambulanţe tip A2. Sunt transportaţi cu microbuze ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă sau cu acele mijloace de intervenţie numite maşini pentru victime multiple, tot de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă„, a explicat Alis Grasu.
Alis Grasu, despre lupta cu noul coronavirus: “Sunt zile în care numărul solicitărilor e foarte mare, de aceeea e nevoie de o prioritizare!”
Managerul Serviciului de Ambulanta Bucuresți-Ilfov a precizat că se încearcă o proritizare cât mai corectă a solicitărilor, în așa fel încât persoanele care sunt grav bolnave să primească primele asistență.
„Se lucrează foarte mult. Sunt zile în care numărul solicitărilor este foarte mare, de aceea este nevoie în permanentă de o prioritizare cât mai corectă a solicitărilor, astfel încât să protejăm în continuare urgenţa de cod roşu, acolo unde viaţa este pusă în pericol imediat, urgenţa de cod galben şi sigur, ne ducem şi la persoanele care prezintă semne şi simptome de COVID-19, dar sunt consultaţii la domiciliu, nu reprezintă urgenţă şi aici, timpii de aşteptare sunt mai lungi.
Sunt patru centre în Bucureşti unde se face această evaluare a pacientului asimptomatic, sau cu simptomatologie minoră. Acestea sunt Spitalele de Boli Infecţioase, Institutul Marius Nasta şi Centrul de la Chitila”, a mai spus Alis Grasu.