Alize Cornet, prima declarație după ce a eliminat-o pe Halep
„Simt o mândrie după acest meci. Este emoționant să învingi jucătoare de acest gen. Am făcut un meci mare în care am deținut controlul până la final și nu m-am panicat. Nu știu de când Halep nu a mai pierdut în primul tur, dar este una dintre cele mai constante jucătoare alături de Serena Williams. Nu mă așteptam să joc atât de bine. Am fost aproape de neînvins astăzi”, a spus Cornet.
Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 2 WTA, finalistă la ediția precedentă a Madrid Open, a fost învinsă, duminică, de sportiva franceză Alize Cornet, locul 28 WTA, cu scorul de 7-6 (6), 6-3, în prima manșă a turneului de categorie Premier din capitala Spaniei.
Partida a durat o oră și 49 de minute. Halep a ratat două mingi de set în această partidă.
Halep și Cornet au mai fost adversare până în prezent de trei ori, jucătoarea franceză impunându-se de două ori. Cele două sportive s-au întâlnit la Monterrey, în 2011, în primul tur, când a învins Cornet, scor 7-5, 6-1, în 2013 la Sofia în grupe, când Halep s-a impus cu 6-4, 6-4, și în 2014 în runda inaugurală la Dubai, când românca a abandonat la scorul de 6-1, 1-1.