Alte două persoane intoxicate cu alcool metilic au murit la Spitalul Floreasca din Capitală
Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgență Floreasca a spus că numărul pacienților internați în unitatea sanitară din Capitală care au decedat după ce s-au intoxicat cu alcool metilic a ajuns la trei, ultimul deces fiind înregistrat luni.
„În spitalul nostru au fost internate șapte persoane, majoritatea în stare foarte gravă, unele chiar în comă. Trei dintre acestea au decedat, ultimul deces fiind înregistrat luni. Mai avem internate încă două persoane”, a precizat dr. Bogdan Oprița.
El a mai spus că doi dintre pacienți au fost externați, precizând că starea acestora a fost mai bună încă de la internare.
La Spitalul de Urgență Floreasca au fost aduse din județul Călărași, începând din 10 ianuarie, șapte persoane care s-au intoxicat cu alcool metilic. Primul pacient internat la Spitalul Floreasca a decedat în 14 ianuarie, ulterior fiind înregistrate și celelalte două decese.
Alți trei bărbați, cu vârste între 45 de ani și 58 de ani, toți din localitatea Dragalina, au murit în spitale din București și Călărași, unde ajunseseră în stare gravă, existând suspiciunea că s-ar fi intoxicat după ce au consumat alcool metilic.
De asemenea, mai multe persoane din localitatea Dragalina au fost internate la Spitalul Județean Călărași.
Medicii legiști care au făcut necropsiile au prelevat probe și au solicitat efectuarea de analize toxicologice în laboratoarele Institutului Național de Medicină Legală „Mina Minovici” din București, în urma acestor analize urmând să fie stabilită substanța cu care bărbații s-au intoxicat.
Conform procurorilor, nu există certitudinea că toate aceste persoane au consumat alcool provenit din aceeași sursă, putând exista și situații în care intoxicațiile să fi fost provocate de alcool etilic sau de alte substanțe, în urma analizelor toxicologice urmând să se stabilească despre ce substanțe este vorba.
Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat a declarat, pentru MEDIAFAX, că din datele transmise de către Direcția de Sănătate Publică Călărași rezultă că bărbații ar fi consumat băuturi care conțineau alcool metilic, făcute într-o gospodărie. Arafat a precizat că poliția a început o anchetă încă din 10 ianuarie, după ce au fost semnalate aceste cazuri și, totodată, s-a recomandat populației să nu consume băuturi alcoolice decât din surse autorizate.
Metanolul, cunoscut și ca alcool metilic, carbinol, este toxic prin două mecanisme. Pe de o parte, prin ingestie, inhalare și absorbție cutanată, poate fi fatal din cauza efectului depresiv la nivelul sistemului nervos central. Pe de altă parte, cauzează orbire prin distrugerea nervului optic.
Efectele toxice ale metanolului se instalează după mai multe ore. Intoxicația cu metanol se manifestă inițial prin dureri de cap, amețeală, greață, pierderea echilibrului, confuzie, iar la doze mari apar pierderea conștienței și chiar decesul. Doza fatală este cuprinsă între 100 și 125 de mililitri.