Alternativele propuse de Doina Pană pentru elevii care nu vor să urmeze ore de religie

 Alternativele propuse de Doina Pană pentru elevii care nu vor să urmeze ore de religie
Publicat: 06/03/2015, 19:53

„Legat de ora de Religie, au fost dezbateri lungi în Comisia de învățământ din care fac parte, în două zile, cu reprezentanți ai tuturor confesiunilor, părinților, elevilor. Raportul comisiei, care a plecat spre dezbatere, mie mi se pare unul foarte benefic. Da, trebuie să punem în aplicare ceea ce a spus Curtea Constituțională, da, părintele sau elevul, dacă este major, trebuie să solicite să facă ora de Religie, dar, în același timp, pentru că Religia este în trunchiul comun, asta însemnând ore obligatorii, nu oră opțională, elevul nu poate rămâne liber”, a spus Doina Pană, citată de corespondentul MEDIAFAX.

Deputatul PSD a adăugat că, în cazul în care părintele sau elevul major aleg să nu facă niciun fel de oră confesională, atunci Ministerul Educației să modifice trunchiul comun: „Să fie altă materie, care să însemne eventual Morală, să însemne (Cultură – n.r) civică, să însemne ceva care, la fel, să dezvolte valori morale și civice. Este varianta optimă la care au subscris toți factorii interesați și aceasta este varianta oficială, care a plecat ca raport al Comisiei de învățământ”, a spus Pană.

Ea a adăugat că orice modificare în învățământ se face începând cu 1 septembrie, data la care începe anul școlar.

„La fel, opțiunea nu se poate face oricând, există un calendar al mișcării personalului didactic. Va exista o dată până la care părintele sau elevul major pot face cererea. Și încă ceva: se pot răzgândi oricând, dar se pleacă de la început de ciclu: la început de ciclu primar, gimnazial, liceal. Se pot răzgândi în sensul că n-au vrut să facă și să vor să facă sau se pot răzgândi să nu mai facă, anual, până la data care va fi anunțată oficial de minister și să nu împiedice mișcarea personalului didactic”, a conchis Doina Pană.

O pondere de 88% dintre elevii care fac în prezent religie s-au înscris să urmeze în continuare acest curs iar, dintre copiii înscriși la clasa pregătitoare pentru anul școlar 2015-2016, 93,45% au optat de asemenea să studieze religie, a declarat pentru MEDIAFAX ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Curtea Constituțională a decis, în 12 noiembrie 2014, că articolul 18, alineatul 2, teza I din Legea educației naționale privind obligația de a face cerere pentru ca un elev să nu participe la ora de religie este neconstituțional, oficiali ai CC precizând că, urmare a hotărârii, o astfel de solicitare va trebui făcută de cei care vor să studieze disciplina.

CC arăta, în motivarea deciziei, că oferta educațională pentru această disciplină este de natură să afecteze libertatea de conștiință.

Decizia CC devine executorie după 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, respectiv în 9 martie.

Pentru a fi pusă în practică decizia Curții Constituționale, dar și pentru evaluarea necesarului de personal didactic pentru disciplina Religie în anul școlar 2015-2016, Ministerul Educației și Cercetării Științifice, printr-o adresă din 16 februarie, a cerut tuturor inspectoratelor școlare ca, până pe 6 martie, să informeze elevii majori, respectiv părinții și tutorii legal instituiți pentru elevul minor, referitor la hotărârea CC și la faptul că, dacă doresc să își exercite dreptul constituțional de a beneficia de ora de religie, trebuie să adreseze unității de învățământ o solicitare scrisă.

În formularul de înscriere, se solicită directorului unității de învățământ participarea elevului la orele de religie, cu menționarea unuia din cele 18 culte recunoscute conform Legii 489/2006, printre care: Biserica Ortodoxă Română, Biserica Romano-Catolică, Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Federația Comunităților Evreiești din România, Cultul Musulman, Arhiepiscopia Bisericii Armene, Biserica Reformată din România, Biserica Evanghelică Română, Biserica Creștină Adventistă de Ziua a Șaptea din România și Organizația Religioasă Martorii lui Iehova.

Consiliul Consultativ al Cultelor din România, întrunit în 28 februarie, a arătat că CC a menținut statutul orei de religie ca disciplină școlară, parte a trunchiului comun, obligatorie pentru școală, și a modificat un singur aspect referitor la procedura de participare a elevului la ora de religie, și anume pe baza unei cereri de înscriere.

Consiliul a solicitat Parlamentului ca atunci când va completa articolul 18, alineatul 2, teza I din Legea educației naționale să prevadă clar că înscrierea sau reînscrierea elevului pentru a frecventa ora de religie, dar și retragerea acestuia se vor face prin cerere scrisă.

Potrivit ministrului Educației, în prezent, religia este predată în școli de aproximativ 6.000 de profesori, dintre care 4.200 sunt titulari.

În școlile din România, religia face parte din trunchiul comun și este predată pentru toate cele 18 culte recunoscute.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Se deschid treptat secțiile în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Activitatea stațiilor ITP din toată țara este oprită! Avarie majoră a sistemului informatic RAR
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Oana Radu, obicei nociv. Ce obișnuia să facă atunci când ajungea la prieteni.
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Ce faci în weekendul 23-24 noiembrie. Ce nu trebuie să ratezi sub nicio formă când...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Femeile dorm mai puțin și se trezesc mai des decât bărbații