Alți 130 de români repatriați din Franța au ajuns la Timișoara
Prefectul de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, a declarat că repatriații sunt cetățeni români, cei mai mulți de etnie romă, care nu s-au acomodat în Franța și au cerut sprijin autorităților franceze pentru a reveni în țara de origine. "Sunt persoane care au ales să vină voluntar în țară pentru că nu s-au acomodat în Franța. Sunt în aceeași situație ca și persoanele care au ajuns luni seară la Timișoara. Nu au comis infracțiuni pe teritoriul francez și nu au interdicție de a se întoarce în Franța", a spus Drăgănescu.
Autoritățile franceze au plătit drumul românilor repatriați pentru a ajune până în localitățile de domiciliu. Pe lângă costurile pentru transportul cu avionul, sunt asigurate și transportul de la aeroport la Gara de Nord Timișoara, apoi spre localitățile de domiciliu. Persoanele repatriate au primit câte 300 de euro pentru adulți și 100 de euro pentru copii. Județele din care provin aceste persoane sunt Dolj, Hunedoara, Caraș-Severin, Olt și Mehedinți.
Acesta este al treilea transport cu români repatriați care ajunge la Timișoara. Primii români repatriați s-au întors în România în decembrie, iar al doilea grup a sosit pe Aeroportul Timișoara cu două zile în urmă. În total, au fost repatriate peste 450 de persoane, majoritatea fiind de etnie romă.