Alți cinci membri ai grupării „Spumă și Bibanu”, condamnați definitiv la închisoare, s-au predat
Alți cinci dintre membrii grupării „Spumă și Bibanu” s-au predat Poliției, după ce pe numele lor au fost emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, ei fiind condamnați definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Hunedoara, inspectorul pricipal Bogdan Nițu, Înalta Curte de Casație și Justiție a emis în total 14 mandate de executare a pedepsei cu închisoarea pentru membrii grupării „Spumă și Bibanu”.
„Până miercuri, la ora 10.00, au fost emise în total 14 mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, dintre care 11 au fost puse în executare, persoanele predându-se. Polițiștii încercă să-i anunțe pe ceilalți trei, iar dacă nu sunt găsiți la adrese în câteva zile vor fi puși în urmărire națională”, a spus inspectorul Bogdan Nițu.
Surse judiciare susțin că printre cei care nu s-au predat încă se numără Lucian Sârbu, zis „Spumă”, care în prezent se află în străinătate și care i-ar fi anunțat pe alți membri ai grupării că va reveni în țară în cursul zilei de vineri pentru a se preda.
Marți, șase dintre membrii grupării „Spumă și Bibanu”, printre care și un fost șef al Poliției Deva, Ioan David, s-au predat Poliției, după ce pe numele lor au fost emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea întrucât au fost condamnați definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la patru-cinci ani de detenție pentru constituire de grup infracțional, șantaj, înșelăciune, favorizarea infractorului și ultraj contra bunelor moravuri.
Fostul șef al Poliției Deva Ioan David s-a predat la Poliția Aninoasa și a fost dus direct la Penitenciarul Bârcea, iar alți cinci dintre condamnați, printre care și Constantin Bumbaru, zis Bibanu, unul dintre capii rețelei, s-au predat la Poliția Județeană Hunedoara.
Constantin Bumbaru, zis Bibanu, a mers să se predea însoțit de Ovidiu Petru Ioiescu, zis Pera, despre care procurorii spun că era conducătorul „aripii dure” a grupării.
„Mă predau, asta este. Trebuie să fac și restul de pedeapsă. Am făcut trei ani, două luni și două săptămâni în arest preventiv și mai am o lună și jumătate până în comisie. Sentința nu e normală, pentru că nu există șantaj. Acuzațiile au fost șantaj, favorizarea infractorului, înșelăciune, alba-neagra pe care eu nici nu știu să o joc, astea au fost ale mele și trei s-au prescris”, a declarat Constantin Bumbaru, înainte de a intra în sediul Poliției Județene Hunedoara.
Pe numele lui Ioiescu nu a fost emis mandat de executare a pedepsei, întrucât el și-a ispășit deja pedeapsa cu închisoarea.
„Recunosc că am greșit. Sunt multe capete de acuzare care, recunosc, sunt adevărate, le-am recunoscut și în instanță, mi le-am asumat. Am fost pedepsit pentru ele. Mi-am făcut pedeapsa, nu am mai făcut recurs. Cu un singur lucru nu am fost de acord, cu acuzația de proxenetism. N-am avut nicio legătură. Am avut mai multe fapte la un loc și au mai adunat una. Eu cred că am stat cel mai mult la închisoare – patru ani și jumătate, că mi-au mai dat și un spor de un an. Nu am mai făcut recurs după prima sentință și am executat pedeapsa. Asta e. Am greșit, am plătit. Sper pe viitor să nu mai am probleme. M-am cumințit, îmi văd de treaba mea”, a spus Ovidiu Petru Ioiescu.
El a susținut că membrii grupării au executat deja cea mai mare parte din pedeapsă, cât timp au stat în arest preventiv.
„Fiecare după cât mai are de executat. O să intre la comisia de eliberare condiționată în funcție de cât mai au de executat: o lună, două luni. Câțiva dintre ei, cum e fostul șef al Poliției Deva, intră acum repede în comisie, poate chiar marți, pentru că are peste 60 de ani”, a spus Ioiescu.
Potrivit inspectorului principal Bogdan Nițu, printre persoanele condamnate definitiv se află și un agent de poliție găsit vinovat de aderarea la un grup infracțional, șantaj și favorizarea infractorului.
În dosarul „Spumă și Bibanu” au fost arestate preventiv, începând din noiembrie 2004, 22 de persoane, acestea fiind trimise în judecată prin rechizitoriu, în 28 decembrie 2004. În timp, aceste persoane au fost eliberate, pe rând, ultimele 11 în 2008.
Anchetatorii au stabilit că membrii acestei grupări au săvîrșit mai multe fapte specifice crimei organizate – reglări de conturi, taxe de protecție, incendieri de autoturisme și de bunuri, șantaj, proxenetism. De asemenea, în același dosar au mai fost cercetate alte 28 de persoane, pentru diverse infracțiuni (constituire și aderare la un grup infracțional organizat, șantaj, proxenetism, prostituție, ultraj contra bunelor moravuri, violare de domiciliu, distrugere vătămare corporală, sustragere de înscrisuri, înșelăciune, jocuri de noroc).
Potrivit Ministerului Public, o grupare condusă de Ovidiu Petre Ioiescu activa din 2003 și includea 40-50 de persoane condamnate penal, impunându-se prin „executarea” mai multor patroni care nu le recunoșteau autoritatea. În grupare a fost cooptat și sportivul de performanță Marian Diaconu, spre care erau dirijați patronii care acceptau protecția.
Treptat, membrii grupării au aderat la un grup condus de Constantin Bumbaru și Lucian Sârbu, cunoscuți pentru puterea financiară obținută din schimburi valutare ilegale, cămătărie, obținerea unor credite preferențiale.
Liderii grupului infracțional, preocupați de asigurarea protecției activității infracționale pe care o desfășurau, au racolat, în 2003, prin oferte de servicii sexuale și plata unor taxe de protecție, pe șeful de atunci al Poliției municipiului Deva – comisarul șef Ioan David, pe șoferii acestuia – agenții Nicolae Stăiculescu, Ioan Florin Pasc, pe un ofițer din cadrul Biroului Ordine Publică – Emilian George Igna, și pe agentul Sorin Precup din cadrul Biroului Violențe, potrivit sursei citate.
Cei cinci polițiști au aderat la gruparea infracțională furnizând informații despre grupurile adverse, acțiunile polițienești ce urmau a fi organizate ori favorizînd infractorii cu ocazia instrumentării dosarelor privind plângerile penale depuse de victime.
Grupul infracțional organizat de Bumbaru, Sârbu și Ioiescu era specializat pe șantaj, taxe de protecție, proxenetism, trafic de droguri, trafic de valută falsă, practicarea jocului de noroc „alba-neagra”, precum și pe stabilirea de legături cu alte rețele din țară și străinătate, tendința de a pune în dependență funcționari publici și polițiști și de a amenința magistrați care instrumentau dosarele în care erau implicați. În desfășurarea jocurilor de noroc, inculpații au avut sprijinul lui Ioan David, care a dispus, în calitate de comisar șef, mai multe schimbări printre polițiștii care asigurau ordinea în zona Autogării Deva, unde acționau membrii grupării.
Potrivit procurorilor, în grupare a intrat și fiul acestuia, Adrian David, student la Universitatea din Timișoara.
Potrivit rechizitoriului, David încerca să aplaneze conflictele dintre membrii grupării și victimele lor – tratativele ducându-se chiar în sediul Poliției municipiului Deva – și se implica personal în tergiversarea dosarelor în care erau cercetați liderii grupului infracțional.
În acest dosar, David a fost cercetat și pentru sustragerea și deținerea fără drept a 31 de cartușe pentru pistol Makarov, el fiind acuzat și de furt și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Emilian George Igna a aderat la grupul infracțional încă din 2003, ofițerul fiind specializat pe impunerea taxelor de protecție rețelei de infractori specializați în jocul fraudulos „alba-neagra”. Polițiștii îi informau, prin intermediul agenților Precup și Pasc, pe membrii grupului în legătură cu raziile planificate de organele de poliție, mediile prielnice desfășurării activitățiilor infracționale, locurile unde parcau autocarele cu turiști străini, noi localități unde acțiunile infracționale se puteau desfășura în condiții de siguranță și de eficacitate maximă, potrivit sursei citate.
Cei 22 de inculpați în dosarul „Spumă și Bibanu” au fost condamnați, în 26 iunie 2007, la pedepse cu închisoarea între doi și nouă ani, de către Curtea de Apel Pitești. Decizia a fost contestată la Înalta Curte de Casație și Justiție, care a decis, în ianurie 2008, retrimiterea dosarului la instanța de fond, Tribunalul Argeș.