Alti doi copii au murit într-un naufragiu, în Marea Mediterană
Ambarcațiunea în care se aflau cele două victime, cu vârste de 7, respectiv 11 ani, s-a scufundat în largul insulei grecești Kastellorizo din Marea Mediterană, 18 naufragiați fiind salvați și alți trei fiind încă dispăruți, potrivit agenției Anatolia.
Barca a părăsit malul turc în noaptea de luni spre marți, plecând din apropiere de stațiunea balneară Kas, situată în provincia Antalya.
Miercurea trecută, cel puțin 11 persoane, inclusiv cinci copii, au decedat, după ce ambarcațiunea din lemn în care se aflau, care avea peste 50 de oameni la bord, s-a scufundat în largul insulei grecești Farmakonisi. În Marea Egee, cel puțin șase copii s-au înecat marțea trecută, după scufundarea unei ambarcațiuni cu imigranți care se deplasa din Turcia spre Grecia.
De la începutul anului, peste 650.000 de imigranți au plecat în călătorii pe mare din Turcia pentru a ajunge pe insulele Greciei, potrivit ONU.
Peste 3.500 de persoane au murit anul acesta în tentativa de a traversa Marea Mediterană pentru a ajunge în Uniunea Europeană. Conform Agenției ONU pentru Refugiați, un sfert dintre victime erau copii.